Interviu cu Igor Corman, Director al SE Bordnetze SRL
T: Dle Corman, fabrica de cablaje auto din Orhei, pe care o conduceţi, a organizat, pe data de 14 aprilie, Ziua Uşilor Deschise. Ce a stat la baza deciziei de a organiza un astfel de eveniment?
I.C.: Pe lângă faptul că suntem o întreprindere care punem accentul pe o bună comunicare şi pe deschidere în raport cu publicul larg, Ziua Uşilor Deschise din data de 14 aprilie 2019 a dat startul unei noi runde de angajări masive la fabrică. În prezent, la fabrică activează peste 2700 persoane, iar în lunile următoare SE Bordnetze SRL va angaja circa 1000 persoane. Şi angajările au început deja, printre noii noştri colegi numărându-se inclusiv persoane care au fost la Ziua Uşilor Deschise.
T: Aţi putea să ne oferiţi detalii despre eveniment?
I.C.: În această zi, fabrica de cablaje auto din Orhei a fost vizitată de 357 persoane din raioanele Orhei, Șoldănești, Rezina, Telenești, Șoldănești, dar şi din orașul Râbnița. De asemenea, la eveniment au fost prezenți studenți de la Universitatea Tehnică a Moldovei, facultatea Inginerie Mecanică și facultatea Energetică.
La fabrică, vizitatorii au putut face cunoştinţă cu condiţiile de muncă, le-a fost oferită informaţia necesară despre companie, au discutat cu angajaţii, au mers în halele de producere şi au beneficiat de un prânz gratuit.
Aş vrea să menţionez că, în paralel, cu Ziua Uşilor Deschise, s-a desfășurat şi semifinala Campionatului Intern de Minfotbal.
T: Aţi pomenit de condiţii pentru angajaţi. Care sunt acestea?
I.C.: Angajaţii fabricii beneficiază de transport gratuit până la locul de muncă şi de la locul de muncă până în localitatea de domiciliu, de hrană conform standardelor în domeniu, de asistenţă medicală, de deplasări de serviciu peste hotare, dar şi de diverse activităţi cu scop recreativ şi de consolidare a echipei. Pe lângă faptul că oferim condiţii bune de muncă şi o remunerare decentă, asigurăm creşterea periodică a salariilor angajaţilor.
Este important că oferim oamenilor un loc de muncă în Republica Moldova şi că aceştia nu mai sunt nevoiţi să plece la munci peste hotare, dar rămân acasă, împreună cu familiile lor, şi contribuie la dezvoltarea localităţilor de baştină.
T: Ce condiţii trebuie să întrunească un om care vrea să se angajeze la fabrica de cablaje auto din Orhei?
I.C.: Uşile noastre sunt deschise pentru oricine vrea să înveţe, să crească profesional, să muncească conştiincios şi să devină parte a unei familii mari şi unite, cum este cea pe care am reuşit s-o creăm la fabrică. O precizare importantă – nu e nevoie de studii speciale, căci angajaţii noştri învaţă profesia pe loc, la fabrică, iar pe durata acestor studii, li se achită şi salariu.
T: Pe cât de mulţumit sunteţi de situaţia de la fabrică?
I.C.: Pentru a răspunde la această întrebare, ţin să vă amintesc că, acum mai bine de trei ani, am înregistrat SE Bordnetze SRL şi am pornit această afacere de la zero. Astăzi activăm într-o fabrică modernă, cu o suprafaţă de 28.000 metri patraţi, utilată cu toate echipamentele şi sistemele necesare pentru acest fel de producţie, şi cu specialişti pregătiţi să le gestioneze. Marea noastră familie a ajuns să numere peste 2700 de angajaţi, oameni care au un loc de muncă în Republica Moldova şi nu au trebuit să ia calea pribegiei. De asemenea, aş vrea să menţionez că suma totală a impozitelor şi taxelor achitate de SEBN MD a depăşit cifra de 101 mil. de lei. E un motiv de mândrie pentru noi, or înţelegem că pe această cale contribuim la dezvoltarea ţării. Iar dacă adăugăm aici şi faptul că produsele fabricate de SEBN MD pot fi găsite în toate colţurile lumii, fiind instalate pe autoturisme cunoscute şi apreciate pe tot globul pământesc, ajungem la concluzia că echipa noastră chiar are cu ce se mândri.
T: Recent, SEBN MD a participat şi la Târgul de Cariere Moldova. Ce a dat aceasta întreprinderii pe care o conduceţi?
I.C.: Echipa SEBN MD a prezentat posturile vacante disponibile la întreprindere, accentuând faptul că efectuăm angajări cu preponderență din raioanele Orhei, Telenești, Rezina, Șoldănești, Criuleni. Au fost oferite informații tuturor celor interesați, dar și distribuite materiale promoționale.
Pentru SEBN MD Târgul de Cariere a fost o bună oportunitate de a ne promova oferta de muncă, mai ales că acest eveniment a coincis, după cum spuneam mai sus, cu startul unei noi campanii de angajări masive pe care le efectuăm.
T: Ştim că recent fabrica pe care o conduceţi a fost vizitată de Ambasadorul Germaniei. Care a fost motivul acestei vizite?
I.C.: Într-adevăr, pe data de 3 aprilie, am fost onoraţi de vizita Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţiar al Germaniei în Republica Moldova, Angela Ganninger. Scopul vizitei a ţinut de programul de formare duală, în care suntem implicaţi din 2017.
Pentru mai multă claritate, voi preciza că programul a fost inițiat în cadrul proiectului „Reforma Structurală în Învățământul Profesional Tehnic în Republica Moldova”, fiind implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și finanțat de către Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
Până acum, în cadrul acestui Program, SEBN MD a încheiat acorduri de colaborare cu Școala Profesională din Orhei și cu Colegiul de Inginerie din Strășeni. Numărul total de elevi care-și desfășoară stagiul de practică la fabrică este 42, ei fiind instruiţi la specialităţile: electromontor utilaje de dispecerat și teleautomatică; mecatronică; utilaj industrial și accesorii.
Elevii beneficiază lunar de un salariu de ucenic în valoare de 1740 lei brut, dar şi de transport gratuit până la şi de la fabrică. De asemenea, acestora li se oferă posibilitatea de a se angaja ulterior în cadrul fabricii.
T: Ştim că oferiţi şi alt fel de suport în cadrul acestui program. Spre exemplu, sprijiniţi Şcoala Profesională din Orhei…
I.C.: Într-adevăr, în scopul eficientizării procesului de studii, facilitării însușirii materialului teoretic şi dezvoltării de abilități specifice, SEBN MD a donat Școlii Profesionale Orhei, echipament tehnic (2 stații de asamblare și materie primă). Echipamentul va fi utilizat la dotarea laboratorului tehnic din incinta Școlii.
T: Aveţi o bună colaborare şi cu Universitatea Tehnică din Moldova. Pe ce se bazează aceasta?
I.C.: În 2018, SE Bordnetze SRL şi Universitatea Tehnică din Moldova au semnat un acord de parteneriat cu scopul promovării colaborării în interes reciproc.
Având semnat acest acord, Universitatea Tehnică din Moldova furnizează SE Bordnetze SRL informaţii privind specialităţile aprobate pentru pregătirea şi formarea profesională continuă a cadrelor inginereşti şi a specialiştilor la Universitate, admiterea la studii şi desfăşurarea procesului de instruire, dar şi informaţii privind cercetările ştiinţifice.
De asemenea, Universitatea deleagă cadrele sale didactice pentru stagii de informare privind specificul funcţionării SE Bordnetze SRL, necesităţile de perfecţionare a personalului companiei, ajustarea programelor de stagii de practică ale studenţilor, elaborarea de către studenţi a tezelor de licenţă, de masterat şi de doctor.
Nu mai puţin important este şi faptul că acordul prevede organizarea în comun a meselor rotunde, întâlnirilor cu studenţii pentru prezentarea specificului funcţionării, producţiei fabricate, cerinţelor faţă de cunoştinţele şi competenţele necesare pentru angajare, perspectivele dezvoltării unei cariere de succes.
Un moment important îl constituie şi faptul că SE Bordnetze SRL poate înainta propuneri privind perfecţionarea programelor de studii la specialităţile de interes, tematica proiectelor de licenţă a studenţilor, a tezelor de master şi de doctor cu posibilitate de implementare reală.
De asemenea, pe lângă faptul că profesorii pot organiza excursii pentru studenţii Universităţii la fabrică, acordul prevede că SE Bordnetze SRL va contribui, în măsura posibilităţilor, la consolidarea bazei tehnico-materiale a Universităţii prin transmiterea unor utilaje, echipamente, mostre pentru dotarea laboratoarelor Universităţii sau prin acţiuni de sponsorizare a diferitor conferinţe, expoziţii de inventică, concursuri a lucrărilor de creaţie ale studenţilor.
Un plus evident pentru absolvenţii Universităţii este că, în baza acordului, se creează premise reale pentru angajarea ulterioară a acestora la fabrică. Mai ales că salariile la SEBN MD sunt motivante, în funcţie de performanţe, şi în creştere permanentă.
T: Ce planuri de viitor aveţi?
I.C.: Vom continua să oferim condiţii de muncă bune şi salarii motivante oamenilor, ca aceştia să poată rămâne în ţară, alături de familiile lor. Şi, evident, vom continua să contribuim, prin activitatea noastră, la completarea bugetului ţării cu venituri, dar şi la soluţionarea problemelor sociale, în limita posibilităţilor pe care le avem.
Cristina Pendea