Interviu cu Ghenadie Șilcenco, Director economic al companiei „Prosecutor”, pentru Almanah Politic 2020
Ce a adus nou anul 2020 pentru segmentul de piață în care activați și pentru compania Dvs.?
Este anul care ne-a demonstrat tuturor că planificările și strategiile de lungă durată pot fi oricând schimbate radical de un factor neașteptat sau de o criză, iar o turnură în orice domeniu al vieții omenești se reflectă asupra tuturor celorlalte aspecte al vieții comunitare. Astfel, ne-am confirmat pentru „Prosecutor” principiul de rezistență în situații de risc și de orientare pe soluții fiabile. A fost un an specific și care a schimbat radical viziunea multor companii și persoane, precum și necesitățile lor. Unul dintre motivele cheie ale acestor schimbări a fost, evident, izolarea la domiciliu, munca de la distanță, iar pentru mulți – imposibilitatea de a activa pe o perioadă destul de extinsă. Doar că, în tot acest context, securității obiectelor i-a fost acordată în mod firesc o și mai mare atenție, mai mult, au crescut solicitările din partea IMM-urilor și persoanelor fizice și anume pentru securizarea tehnologizată, pe bază de senzori și receptori, fără prezență umană, cu posibilitate de monitorizare de la distanță, pe telefon. Astfel, serviciul „MyAlarm”, pe care-l implementase „Prosecutor” în anul 2019, a devenit un instrument cheie pentru clienții noștri.
V-a influențat cumva activitatea pandemia COVID-19?
Am ales să nu ne lăsăm influențați și să ne concentrăm forțele și atenția spre necesitățile clienților și pe ce le putem oferi în consecința schimbărilor pe care le suportă pe durata pandemiei. Consultanța, oferirea încrederii de siguranță și de soluții adaptate Noului Normal a fost ceea de ce au avut nevoie clienții „Prosecutor”, iar noi aveam tehnologiile și sistemele care să facă față volumului și sarcinii. Evident, din motiv că au fost anulate și apoi reduse semnificativ evenimentele în masă, pe acest segment avem o scădere de activitate, dar corabia noastră și-a menținut echilibrul în această furtună.
Ce tendințe au ieșit în evidență în anul 2020 pe segmentul Dvs. de piață?
2020 a însemnat criză, panică mondială, dar și o mobilizare extraordinară din punct de vedere al evoluției tehnologice, strategice pentru asigurarea securității. E lucru știut că în perioade de criză crește probabilitatea protestelor, furturilor, atacurilor în masă, huliganismului, precum și grija oamenilor pentru bunurile pe care le au în proprietate sau gestionare. Astfel, în 2020 tendința de bază a fost monitorizarea continuă, fără cea mai mică marjă de eroare și, respectiv, noile tehnologii, reguli, care contribuie la aceasta.
Totodată, cea mai proeminentă tendință din 2020 ține de factorul uman, de clienți, cei care au bifat noi necesități și au renunțat la altele, pentru că nu mai erau aplicabile din cauza COVID-19. Pentru noi această tendință a echivalat cu un mare brainstorming și muncă.
În ultimii ani oamenii își doreau înlocuirea agenților de pază cu aparatură și aplicații care simplifică serviciile prestate, reduc timpul de intervenție, reduc erorile și care costă mai puțin. 2020 a transformat această dorință într-un must have.
Sunteți printre liderii de pe piață la capitolul implementării noilor tehnologii. Care a fost situația din acest punct de vedere în anul 2020?
Cred că am fost vizionari în momentul în care, în anul 2019, am decis implementarea a două servicii noi de securitate în compania noastră: serviciul „MyAlarm”, care constituie o aplicație instalată gratuit pe telefonul mobil, prin intermediul căreia clientul vede toate evenimentele ce se petrec la obiectivul său și, de asemenea, folosind telefonul, poate să cheme grupul operativ, în caz de primejdie, fără a avea instalat un buton de alarmă și fără a se afla în preajma obiectului său și serviciul „bodyguard pentru o oră”, oriunde în raza mun. Chișinău, în orice moment al zilei, la un preț accesibil. Ambele servicii au avut succes în anul 2020. De asemenea, ca și urmare a proceselor pe care le-am discutat anterior, investițiile noastre în tehnologii de ultimă generație au fost semnificative în 2020, pentru a asigura schimbul de viziune și a acoperi necesitățile.
Și chiar dacă s-a mizat mult pe tehnologii, nu am ignorat factorul uman și am susținut deplin personalul „Prosecutor”, pentru că angajații sunt valoarea noastră, iar profesionalismul lor este prioritate.
Cum considerați, se va dezvolta segmentul Dvs. de piață în viitor? Cum vor evolua preferințele clienților?
Consider că este un segment de piață care are viitor și care va fi în continuare o necesitate, extinzându-și tipul de servicii și abordările în conformitate cu noutățile tehnologice și cerințele clienților. Iar clientul nostru devine tot mai conștient de necesitatea absolută nu doar a unui serviciu de securitate, dar a unui serviciu calitativ de securitate, fiind gata să investească în acesta pentru a-și asigura calmul, buna funcționare a proceselor, siguranța și perspectivele.
Spre ce segment de clienți țintiți pentru viitor?
Oricine poate fi clientul „Prosecutor” și nu evidențiem un segment anume de clienți. Noi am insistat pe diversificarea spectrului de servicii pe care le oferim, pentru a fi utili atât companiilor de stat, companiilor de proporții, cât și micilor întreprinzători sau persoanelor fizice. Iar abordarea fiecăruia este individuală și soluțiile sunt adaptate necesităților clientului.
Ce așteptări aveți de la anul 2021?
Să trecem cu toții peste această mare provocare numită COVID-19, sănătoși… ceea ce e cel mai important. 2021 ne dorim să fie un an mai echilibrat din punct de vedere economic, un an al regenerării, cu emoții pozitive, pentru că, în toată această avalanșă, cel mai mult are de suferit starea emoțională a oamenilor. Iar atunci când vom reveni la o stare pe care o considerăm normală sau la un nou normal, pe care-l simțim în echilibru, cred că toate procesele vor avansa, iar noi, echipa „Prosecutor”, vom continua cu aceeași dedicație, indiferent de situație, să asigurăm securitatea, astfel cum o facem de mai bine de 20 de ani.