Interviu cu Ghenadie Şilcenco, Director economic al companiei „Prosecutor”
Ce nou a adus anul 2018 pe piaţa serviciilor de securitate în Moldova?
Piaţa serviciilor de pază în 2018 s-a dezvoltat în continuare datorită dezvoltării tehnologiilor şi sistemelor de securitate, astfel este în creştere şi asortimentul serviciilor oferite. Datorită concurenţei existente pe piaţă, preţurile pentru servicii, practic, nu cresc şi oferă clienţilor mai multe opţiuni pentru aceiaşi bani. Acum oamenii de afaceri încearcă să minimalizeze costurile, şi, prin urmare, tot mai mare relevanţă capătă paza tehnică. Adesea clientul este în căutarea unei companii, care va oferi un pachet complex de servicii de securitate de pază tehnică, antiincendiară, supraveghere video, şi va fi capabilă de a instala sistemul de pază, de a reacţiona, de a deservi şi de a controla toate procesele.
Nu este un secret faptul că paza tehnică şi paza fizică în preţ diferă foarte mult. Astăzi, oamenii merg pe optimizarea comenzilor şi paza fizică devine din ce în ce mai puţin solicitată. Cu toate acestea, rămân astfel de obiecte, în cazul cărora clientul nu poate să renunţe la serviciile de paza fizică, deoarece disponibilitatea de pază este condiţionată de specificul de funcţionare a obiectivului.
Ce tendinţe s-au resimţit şi în ce măsură „Prosecutor” a reuşit să le facă faţă?
Dezvoltarea pieţei serviciilor de pază în continuare are loc în mod diferenţiat. Serviciile de pază fizică au fost şi sunt solicitate de întreprinderile de producţie, companiile mari, centrele de afaceri, centrele comerciale, reţelele mari de localuri de agrement, restaurante, hoteluri. Pentru a-şi optimiza activitatea pentru a reduce riscurile şi a majora competitivitatea, companiile de securitate sunt acum în căutarea de posibilităţi pentru a oferi spectrul cel mai complex de servicii. Cu peste 18 ani de activitate în domeniul securităţii, „Prosecutor” SRL va folosi această experienţă pentru a integra cele mai noi tehnologii din domeniul de securitate pe care le oferă clienţilor săi. Lucrăm de ani buni cu multe companii din diverse domenii şi am observat că tendinţa cea mai actuală este că clienţii îşi doresc un singur furnizor pentru cât mai multe dintre serviciile de care au nevoie. Pentru aceşti clienţi, şi nu numai, oferim acum servicii de securitate complexe. Din portofoliul de servicii de securitate pe care compania noastră le prestează fac parte: paza fizică, paza evenimentelor, supravegherea video, protecţia perimetrală, paza tehnică prin semnalizare, paza antiincendiară etc.
În ce măsură noile tehnologii se regăsesc în serviciile prestate pe piaţa de securitate din RM şi nemijlocit în serviciile prestate de „Prosecutor”?
Cea mai inovatoare direcţie în tehnologiile de securitate este legată de sistemele de supraveghere şi monitorizare video. Astăzi, aceste sisteme sunt capabile de a rezolva orice tip de sarcini, de a fixa orice încălcare a integrităţii obiectivului păzit. Tot mai mulţi clienţi solicită acest serviciu. Acest fapt este cauzat în primul rând de deficitul forţei de muncă, pentru că forţa de muncă în domeniul pazei a devenit mai rară şi mai scumpă. Vorbim de forţa de muncă calificată. Astfel, beneficiarul serviciului de securitate nu mai are nevoie de un agent de pază care patrulează teritoriul obiectivului, ci de un detector şi o cameră monitorizată din dispecerat, iar colaboratorul pazei intervine doar atunci când se declanşează alarma. Astăzi există soft-uri care fac analiza imaginilor în timp real, este sistemul inteligent de supraveghere video. De exemplu, se ţine evidenţa numărului de vizitatori la obiectiv, se poate analiza fluxul de clienţi, se dă alerta dacă într-o anumită zonă restricţionată a intrat cineva care nu avea dreptul să intre. Sistemul de supraveghere video este capabil să lucreze după principiul de lucru al sistemului de semnalizare. Tot ce rămâne de făcut este de a specifica în sistem care mişcare trebuie considerată ca fiind o încălcare a ordinii stabilite pentru fiecare obiectiv în parte. Compania „Prosecutor” a ales să investească în aceste tehnologii, în personalul competent din domeniul dat şi, după numărul de clienţi care este în creştere în fiecare zi, am înţeles că am făcut alegerea corectă.
Cum poate recunoaşte un simplu om sau un agent economic o companie de securitate cu adevărat sigură?
Dacă excludem unul din factorii de bază în Moldova (ţara noastră fiind un teritoriu nu mare, din punct de vedere geografic) şi anume recomandările prietenilor, vecinilor, rudelor, atunci rămâne conştientizarea. La fel ca în magazine, o persoană vine şi alege ceea ce-i convine, după exterior, după recomandări, după calitate. Pentru a alege o companie de securitate cu adevărat sigură pe piaţa noastră, aş recomanda atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice să atragă atenţia la imaginea companiei, adică dacă o persoană vede un număr mare de echipaje mobile ale agenţiei, vede gardieni în uniformă, vede luptători în aceşti gardieni, vede cum funcţionează paza, atunci persoana dată se uită la toţi aceşti factori şi alege ceea ce-i convine. Este important de cât timp activează compania, cine sunt clienţii săi. O organizaţie care a funcţionat pe piaţa serviciilor de securitate de mult timp şi are în rândurile clienţilor săi companii mari şi renumite este o organizaţie de încredere.
În 2018, solicitările clienţilor au crescut sau din acest punct de vedere se păstrează o stabilitate relativă?
Anul 2018 a fost un an dinamic. În toată această perioadă „Prosecutor” a continuat să se dezvolte, datorită solicitărilor a crescut baza de clienţi ai Agenţiei. Acest factor se datorează îmbunătăţirii calităţii serviciilor prestate, modernizării sistemului de echipamente tehnice, implementării de tehnologii mai noi, mai avansate. Clienţilor noştri nu trebuie să le apară îndoieli în ceea ce ţine de alegerea pe care au făcut-o, apelând la „Prosecutor”.
Cum credeţi că va evolua piaţa serviciilor de securitate în continuare?
Evoluţia pieţei serviciilor de pază este destul de previzibilă în viitorul apropiat – creşterea anuală a concurenţei. Principala condiţie de supravieţuire, în opinia noastră, vor deveni standarde înalte de calitate a serviciilor prestate, orientarea către client, utilizarea tehnologiilor moderne, IT-soluţiilor eficiente, notorietatea şi atractivitatea brandului. Regulile mai dure de concurenţă vor duce la consolidarea organizaţiilor mari de pază.
Ce provocări are în faţă „Prosecutor”?
În acest an, compania „Prosecutor” a făcut 18 ani de activitate pe piaţa serviciilor de pază. La începutul acestui drum, direcţia prioritară de activitate a companiei noastre a fost paza fizică, ca mai târziu să promovăm paza tehnică, să investim în propriul dispecerat modern şi în instalările sistemelor de pază, să fim printre primii la capitolul paza evenimentelor cu caracter de masă, ceea ce ne-a permis să acumulăm o experienţă bogată de prestare a serviciilor. Pe parcursul acestui drum, mereu am avut în faţă provocări, datorită lor am mers înainte şi am evoluat, deoarece ambiţia noastră a fost mare. Acum ne dorim, în primul rând, să ne consolidăm şi să păstrăm acea stabilitate la care am ajuns. După o perioadă de creştere şi dezvoltare, urmează să ne consolidăm poziţia atinsă pe piaţa serviciilor de pază. Dorim să avansăm încet şi sigur.
În ce direcţie v-aţi dori să se dezvolte piaţa serviciilor de securitate din RM în continuare?
Piaţa serviciilor de securitate în RM se dezvoltă odată cu dezvoltarea economiei, în general. Dezvoltarea micului business, a celui mijlociu poate duce la creşterea pieţei de securitate – nu numai cantitativă, dar şi calitativă. Cu cât mediul de afaceri va fi mai activ, cu atât mai solicitate vor fi serviciile de pază. Nu este exclus că pot apărea pe piaţă produse noi care vor interesa potenţialii clienţi, ca preţ, cât şi calitate. Cel mai mare potenţial pentru companiile de securitate în perioada apropiată va fi dezvoltarea în continuare a sistemelor tehnologice de securitate, sisteme care, din punct de vedere economic şi de protecţie, s-au dovedit a fi cele mai solicitate de clienţi. Prin urmare, direcţia de bază este dezvoltarea în continuare a mijloacelor tehnice de pază (paza tehnică, supravegherea video). În consecinţă, va creşte necesitatea de angajare a specialiştilor în domeniul serviciilor şi sistemelor tehnice de securitate. Calificarea lucrătorilor din companiile de securitate private acum trece la un nivel calitativ nou, pe piaţă apar condiţii noi de protecţie şi companiile de pază acum trebuie să fie capabile să ofere servicii high-tech de securitate. Până acum încă se simte tendinţa de deficit de cadre calificate. Astfel, analizând tendinţele şi perspectivele de dezvoltare a pieţei serviciilor de pază, se poate spune că aceasta se află în pragul unor schimbări calitative şi are în continuare premise de dezvoltare. Preferinţele consumatorilor contribuie la modificarea tehnologiilor de protecţie, la implementarea sistemelor integrate de securitate şi a mijloacelor tehnice de protecţie, se extinde gama de servicii de securitate. Şi pentru desfăşurarea cu succes a activităţii organizaţiilor din sfera securităţii în prezent este nevoie de o cercetare amănunţită a acestei pieţe cu scopul de a identifica necesităţile actuale şi potenţiale ale clientului.
Sursa: Almanah Politic 2018