[ X ]
(INTERVIU) Andrei Năstase: „Prăbușirea regimului este iminentă. Curtea Constituțională limpezește apele tulburi din politica moldovenească”
8 Iulie

În cadrul unui interviu acordat portalului CURENTUL, președintele Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, a vorbit despre decizia Curții Constituționale, dacă crede că Guvernul Chicu va cădea, despre sondajele de opinie, dar și alte aspecte importante.

C.: Dle Năstase, a fost o surpriză decizia Curții Constituționale și ce scenarii vedeți în continuare?

A.N.: Hotărârea Curții Constituționale din 7 iulie a fost una logică și previzibilă, conformă spiritului și literei Constituției și bunelor practici europene, după cum le definește Comisia de la Veneția în materie de alegeri democratice și ordine constituțională. Este o victorie, în primul rând, a democrației, dar și o demonstrație de fermitate a Curții împotriva interpretării voluntariste și populiste a Constituției. Cine se aștepta ca textul Constituției să fie interpretat în favoarea unor interese politice proprii efemere s-a înșelat.

Oportuniștii alintați de sondaje electorale, au avut prilejul, prin poziția noastră exprimată pe marginea acestui subiect, să se convingă că Platforma DA nu face populism, ci operează cu argumente și logică juridică. Platforma DA, în cunoștință deplină a riscurilor, piedicilor, pericolelor unei guvernări pe timp de criză pandemică anunță public asumarea unui guvern. Oferta Platformei DA este singura opțiune corectă în condițiile unei catastrofe a sistemului de sănătate publică, a unei recesiuni uriașe în economie și procesul bugetar.

C.: Credeți că guvernul Chicu poate cădea?

A.N.: Guvernul Chicu poate cădea în orice moment. După pierderea majorității în parlament destinul lui nu mai depinde de Dodon. El este la discreția totală a partidelor care se opun semnării moțiunii de cenzură, pregătită de Platforma DA. Așteptăm însă că acest lucru se va produce curând. Nu scoatem din ecuație nici demisia guvernului, dar nici provocarea unei destituiri prin asumare de răspundere în condiții de oportunism politic evident sub pretextul promovării unor legi cu maximă sensibilitate socială. Orice variantă e posibilă. Pericolul cel mai mare este ca acest guvern Chicu să asigure interimatul până la alegerile parlamentare anticipate, care cel mai probabil vor putea fi organizate abia în primăvara anului viitor.

Decizia Curții Constituționale a creat însă o nouă paradigmă. Partidele politice vor trebui să-și asume soluții pentru scoaterea Republicii Moldova din criză. Acest lucru este imposibil fără instituirea unui nou guvern. Din punctul nostru de vedere partidul cu cea mai mare capacitate și justificare morală să conducă acest guvern este Platforma DA.

Platforma DA este exponentul politic al mișcărilor de protest contra oligarhiei, simbolul rezistenței contra mafiei aflate la guvernare. Platforma DA a demonstrat acest lucru în luptă contra lui Plahotniuc și Dodon, mai mult decât oricare altcineva. Am depus eforturi pentru a demasca schemele criminale în RM, în străinătate și suntem deciși să revenim la reforma justiției, acolo unde s-au oprit schimbările în sistem și unde au apărut complicități între organele de drept și răuvoitori. Încercările unora de a ne asocia unor grupuri sau altora de oligarhi sunt incompatibile cu codul nostru genetic.

C.: 7 iulie 2020 a fost o zi decisivă?

A.N.: Lupta noastră pentru democrație, pentru dreptate și o viață mai bună continuă. Din nefericire pentru noi trebuie să începem mereu totul de la început. Grigore Vieru a fost genial atunci când afirmat „cât caracter atâta țară”. Soluția pentru această criză e în mâinile deputaților. Toate soluțiile sunt posibile. Nu voi fi deloc original dacă o să reamintesc că soluții confortabile în acest parlament nu există. Partidele politice trebuie să înțeleagă că decizia lor privind componența viitorului guvern va configura o traiectorie a Republicii Moldova pentru mulți ani înainte. Dorința de revanșă și vendetă este foarte mare la momentul actual. Noi trebuie să găsim o soluție securizatoare pentru Republica Moldova. Deputații și partidele politice trebuie să aleagă între disponibilitatea UE și a guvernului României de a ne oferi asistență tehnică pentru fiecare minister în parte și o finalitate predictibilă a efortului nostru de reformă și integrare europeană și …pe de altă parte, tendința de a ne supune tot mai mult intereselor estului și standardelor oligarhice de administrare și organizare statală. O soluție greșită ne vor costa ani de efort pentru a reveni, cel puțin, la starea actuală de lucruri. Eu sper că rațiunea va învinge.

C.: Dar sondajele de opinie nu vă prezintă pe cei din Platforma DA favoriți ai electoratului?

A.N.: Suntem un partid parlamentar! Suntem un generator de evenimente politice. Avem 2 luni, cel puțin, de când suntem în centrul atenției publice prin oferta de asumare a guvernării și a moțiunii de cenzură împotriva guvernului Chicu. Acest lucru nu poate fi în afara interesului public. Aceste acțiuni nu pot trece neobservate de cetățeni și alegători. Nu vreau să intru în detalii. Dar ceva e tare putred în Republica Moldova, nu în Danemarca. Totuși, cel mai credibil sondaj sunt alegerile. Să muncim pentru ele, dar mai ales pentru viitoarele generații.

C.: Dle Năstase, ați declarat că vă asumați, în această perioadă de criză, formarea unui guvern, constituit din personalități, care s-au remarcat în plan profesional. De unde atâta încredere că veți propune un guvern mai bun, mai competitiv decât cel pe care intenționați să-l demiteți?

A.N.: Platforma DA vrea să ofere un guvern pe care cetățenii îl așteaptă. Un guvern care va stopa catastrofa umanitară din RM, creând condițiile unei recuperări democratice și organizarea în bune condiții a scrutinului prezidențial și eventual al celui parlamentar anticipat. Din acest considerent, cerem deputaților să ofere Republicii Moldova această șansă. Guvernul Platformei DA va include în componența sa cei mai buni specialiști și tehnocrați, sub răspunderea unui Prim Ministru al Platformei DA.

Programul de guvernare și măsurile anticriză vor fi discutate punctual cu toți deputații actualului Parlament, cu excepția Partidului ȘOR. Platforma DA reiterează angajamentul său de a nu face concesii sau clemență niciunei persoane care cade sub incidența cercetărilor penale pe dosarul fraudei miliardului, sau altor dosare de rezonanță. Justiția să-și facă lucrul, iar noi, ca un partid responsabil, nu ne vom implica în actul justiției, ci vom contribui plenar la separarea și independența puterilor.

În accepția noastră există câteva linii roșii peste care nu se poate trece in formarea acestui guvern.

Ordinea constituțională. Nu vom accepta subminarea autorității Parlamentului prin așa zisele ”asumări de răspundere”, care contravin normelor constituționale (art.66), și care se fac în beneficiul campaniilor electorale ale unor politicieni oportuniști.

Egalitatea în fața legii. Nimeni în RM nu trebuie să fie mai presus de lege; niciun deputat, nicio persoană cu statut de demnitate publică, nu se va bucura de impunitate, avantaje speciale, altele decât cele prevăzute de lege. Noul guvern va accelera reforma în justiție și evaluarea actualilor judecători și procurori conform legii.

Integrarea europeană și consolidarea relației cu Occidentul. Program strategic de dezvoltare, care va aduce cetățenilor RM bunăstare, siguranță, mobilitate, libertăți politice și civile, protejate de normele europene și internaționale. Nu vom accepta nicio inventată politică echilibrată care ar însemna renunțarea la integrarea în UE.

Modelul european de guvernare. Platforma DA este categoric împotriva trecerii de la actualul regim parlamentar la un regim prezidențial, prin extinderea competențelor președintelui după un model de guvernare estic, manipularea publicului prin promisiuni nerealiste și politizarea organelor de drept. Noi nu vom admite nici o formă de control politic asupra Curții Constituționale, CSJ, CSP sau a organelor de forță, și vom milita pentru reluarea de urgență a reformelor în justiție.

Reglementarea durabilă, pașnică, democratică și definitivă a conflictului transnistrean. Regiunea din stânga Nistrului aparține RM. Nu vom tolera cedări de suveranitate și concesii unilaterale care servesc conservării și întăririi regimului separatist. Ne opunem categoric federalizării sau oricăror alte formule de recunoaștere implicită a regimului separatist și forțelor militare străine pe teritoriul RM. Vom introduce corective principiale în politicile de reglementare pentru ca cetățenii RM să fie protejați, spațiile economice, sociale, politice și culturale să fie reglementate de legile RM, iar regiunea să fie demilitarizată și democratizată.

Siguranța socială și economică a cetățenilor. Cetățenii RM sunt marcați profund de continua degradare economică și socială a statului. Platforma DA consideră că imoralitatea politicienilor ucide în oameni speranța, izgonește populația din acest stat, care ne conduce spre o adevărată catastrofă umanitară. Nu putem tolera dispariția legii, a dreptului fiecăruia dintre noi de a avea o viață decentă, o familie îndestulată, în siguranță, protejată de legi și instituții stabile și responsabile.

Acestea sunt principiile Platformei DA de care se ghidează în acțiunile sale în vederea constituirii unui guvern anti-criză, ca acțiune de importanță strategică pentru depășirea crizei. Platforma Da nu va deraia de la ele cu nici un milimetru. Totodată, suntem conștienți că singura alternativă la oferta noastră politică este conservarea guvernului Chico-Dodon pentru următoarele 6 luni, acționând ca un agent electoral, continuând să eșueze lamentabil pe toate domeniile alocate acestui guvern de umplutură politică, lăsând RM într-o completă izolare internațională și supunând cetățenii ei unui pericol de moarte într-o criză pandemică fără precedent în ultima sută de ani. Riscurile sunt reale, oferta Platformei DA este concretă și sinceră.

C.: Vă mulțumim.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților