[ X ]
(INTERVIU) Andrei Năstase: „Anul 2018 va fi unul al marii schimbări sau va fi unul pierdut”
7 Ianuarie

În cadrul unui interviu acordat portalului CURENTUL, Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, s-a referit la evenimentele din anul politic 2017, dar şi la aşteptările pe care le are legate de 2018.

CURENTUL: Dle Năstase, cum a fost anul 2017 pentru Dvs. personal şi pentru formaţiunea pe care o conduceţi?

Andrei Năstase: Anul 2017 a fost unul dinamic, plin de evenimente, dar, în același timp, destul de dificil. Platforma DA și-a continuat consecvent activitatea, în condiții extrem de dure. De la proclamarea independenței, niciun partid de opoziție nu a fost supus unor persecuții de asemenea anvergură și nu a fost linșat mediatic în asemenea hal. Dosare penale, percheziții la comandă, șantaj mediatic și amenințare a afacerilor, a familiilor și chiar maltratare fizică – toate aceste metode au făcut parte din instrumentariul guvernării pentru a ne demotiva. Dar noi am rezistat. Am desfășurat Congresul formațiunii, la care am aprobat un program nou și am modificat Statutul. Am consolidat structurile teritoriale. Am fost perseverenți în luările de atitudine, în propunerile noastre vizând cele mai importante probleme cu care se confruntă societatea.

E greu să găsești o săptămână în care Platforma DA să nu fi venit cu propuneri și inițiative de ordin social, economic, juridic, anticorupție, de protecție a mediului înconjurător. Sau să nu dezvăluit derapajele guvernării, să nu preîntâmpinat punerea la cale de către oligarhie a unor noi furturi de proporții. E greu să găsești o formațiune politică care ar putea să egaleze acest efort susținut și consistent al formațiunii noastre populare. Ne mândrim în mod special pentru că, recent, am obținut o importantă recunoaștere internațională, fiind acceptați în rândurile Partidului Popular European – cea mai reprezentativă și puternică formațiune politică din cadrul Uniunii Europene.

Dacă mă întrebați ce a însemnat anul 2017 pentru mine personal, trebuie să spun că viața mea, agenda mea sunt indisolubil legate de activitatea publică, de grijile și nevoile oamenilor care vor o schimbare majoră în anul care vine. Regretul meu cel mare e că familia mea continuă să fie departe, în diaspora, asemeni sutelor de mii de moldoveni care au trebuit să-și părăsească vatra și locurile dragi. Lipsa ei este un adevărat supliciu pentru mine. Nu este deloc ușor să nu vezi, zilnic, cum îți cresc copiii, cum trec chinuitor clipele fiind departe de ei.

Iată de ce atunci când spun că Platforma DA își propune, printre obiectivele esențiale, reîntregirea familiilor, vorbesc din propria experiență, din propriile trăiri și suferințe.

C: Cum caracterizați anul 2017 din perspectiva politicii moldovenești, a situației generale din țară?

A.N.: Situația a continuat să degradeze. Nici un ban din miliardele furate n-a fost restituit și niciun făptaș nu a fost pedepsit conform legii până acum. Toata țara vede că cei ce guvernează azi sunt hoții de miliarde și tot ei sunt cei ce mimează investigarea furtului secolului. Raportul Kroll 2 nu a fost publicat, iar regimul deja își pregătește amnistia.

Concomitent, cetățenii jefuiți au fost împovărați, în cel mai cinic mod, cu obligațiunea recuperării miliardelor furate. Pentru a acoperi furtul miliardului, în 2017 contribuabilii Moldovei au achitat deja suma de 668 mln. lei, la anul vom plăti 810 mln. lei și, împreună cu copiii și nepoții noștri, vom mai avea de achitat cumulativ circa 25 mlrd. lei. Bine, asta în cazul în care nu vom folosi marea oportunitate electorală de a scăpa odată și pentru totdeauna de acești criminali deghizați în guvernanți, după ce au uzurpat puterea și au capturat țara! Reformele stagnează, iar ratingul economic al Republicii Moldova a coborât la cel mai jos nivel din ultimii 10 ani. Peste 75% din persoanele în etate supraviețuiesc cu pensii sub minimul de existență, căci majorarea pensiilor cu 37%, promisă triumfalist de Filip, nu s-a produs. Autoritatea Națională de Integritate nu funcționează, astfel declarațiile demnitarilor, judecătorilor și ale procurorilor nu au fost verificate timp de doi ani. Din cauza stagnării în domeniul reformării justiției, partenerii noștri de dezvoltare au refuzat să aloce țării noastre ultima tranșă de asistență financiară direcționată.

Dar principalul indicator de degenerare continuă a situației economico-sociale din republică este accelerarea exodului populației. Guvernarea hidoasă continuă să-și alunge cetățenii din țară, și în loc să se îngrijească de crearea condițiilor decente de trai acasă, se grăbește chiar să faciliteze exodul prin crearea multiplelor agenții de asistență pentru viitorii emigranți.

Pe acest fundal sumbru tandemul Plahotniuc – Dodon a hotărât să schimbe sistemul electoral, astfel încât criza profundă, multidimensională să fie perpetuată, iar cei care au provocat-o să rămână la guvernare, protejându-și astfel averile dobândite ilicit.

La capitolul  respectarea drepturilor omului, libertatea presei putem spune cu certitudine că suntem codașii Europei și ai lumii, la proximă distanță de Coreea de Nord.

Prin circul lor oligarhico-geopolitic Plahotniuc și Dodon ne fac țara de rușine și o îndepărtează de lumea civilizată.

C: Care, în opinia Dvs., au fost cele mai mari succese înregistrate în 2017 şi care au fost cele mai mari insuccese?

A.N.: Faptul că economia noastră a înregistrat o tendință tot mai clară de a se reorienta spre piața Uniunii Europene, este unul firesc și pozitiv, un succes al mediului de afaceri care încearcă să reziste în condiții de prigoană din partea regimului cleptocratic. Deja de doi ani, în marea lor parte exporturile moldovenești se îndreaptă spre țările Uniunii Europene. Este o dovadă elocventă a impactului pozitiv al Acordului de Asociere. Businessul nostru are un potențial enorm de competitivitate și ar putea parcurge procesul de racordare la standardele europene mult mai rapid. Dacă am avea o guvernare responsabilă, preocupată nu de jaful propriilor cetățeni, ci de protejarea producătorilor autohtoni, așa cum a propus-o Platforma DA, am putea valorifica mult mai eficient beneficiile Acordului de Comerț Comprehensiv și Aprofundat cu Uniunea Europeană.

Din păcate, paleta insucceselor este mult mai „generoasă”. Sub aspect politic, anul 2017 a fost marcat de unul dintre cele mai grave derapaje antidemocratice – adoptarea sistemului electoral mixt. A fost un act profund anti-european comis de actuala guvernare contrar opiniilor celor mai importante structuri europene și în lipsa unui consens veritabil în societate și în mediul politic. După această mașinație ticăloasă, faptul că regimul încalcă fără scrupule principiile și valorile europene, ori de câte ori este amenințată supraviețuirea clanului oligarhic, a devenit incontestabil. Cea mai josnică fațetă a acestui sistem este discriminarea totală a diasporei, pentru care au fost create, contrar prevederilor Codului electoral, doar trei circumscripții. Guvernarea, deci, face totul ca cei mai activi cetățeni să fie nevoiți să-și părăsească țara pentru a-și întreține familiile și, concomitent, îi privează de dreptul de a alege, căci cei din diaspora sunt, de regulă, votanți ai opoziției anti-oligarhice.

Amintesc aici că diaspora a fost nedreptățită și prin interzicerea în 2015 a finanțării partidelor politice de către cetățenii moldoveni, care se află în afara țării, în timp ce Comisia de la Veneția recomandă să fie permise contribuțiile personale din partea cetățenilor din diasporă, din veniturile obținute peste hotare, în limite bine definite și în condiții de transparență.

C: Cum a fost anul 2017 din punctul de vedere al consolidării opoziţiei pro-europene de centru-dreapta?

A.N.: Platforma Demnitate și Adevăr a venit cu propunerea de consolidare pe termen lung a opoziției pro-europene emergente încă în campania pentru alegerile prezidențiale. Atunci am demonstrat cu prisosință că nu urmărim scopuri meschine și că suntem capabili să sacrificăm propriile interese în favoarea celui național, al oamenilor, care este mai presus decât toate. Am ales să mă retrag din campania prezidențială în favoarea unui candidat comun al opoziției anti-oligarhice, pro-europene, să facem campanie pentru acest candidat și ne-am implicat cu tot arsenalul de care am fost capabili. Actualmente consolidarea opoziției emergente reale, a oamenilor integri, reformatori, activi, e la fel de importantă. Pentru că în politică, la fel ca și în viața cotidiană, ai nevoie de parteneri de încredere, am anunțat deja că vom colabora cu Partidul Acțiune și Solidaritate în eventualitatea participării la scrutinul parlamentar. Dacă suntem împreună, nimic nu e imposibil, iar dezbinați putem pierde totul.

Blocul electoral constituit de noi va fi format pe baza principiului egalităţii şi reciprocităţii dintre parteneri, iar accentul de bază, atât la întocmirea listei electorale, cât şi la stabilirea candidaţilor comuni pentru circumscripţiile uninominale, va fi pus pe integritatea candidaţilor şi pe meritocraţie. În garniturile noastre, legislativă și executivă nu au ce căuta patrioții de mucava și cei de meserie, specialiștii în toate, mercenarii oligarhici de unică sau multiplă folosință, moraliștii sfertului de veac și profitorii ce au rămas mereu echidistanți între adevăr și minciună. Toți aceștia vor rămâne pe banca de așteptare a unui larg proces de lustrație cu aplicarea mecanismelor de confiscare a averilor ilicit dobândite.
Precizez, că nu am renunțat la ideea utilizării tuturor mijloacelor legitime pentru a anula votul mixt.

Având în vedere evoluțiile de ultimă oră, inclusiv inițiativa lansată de societatea civilă cu privire la organizarea unui referendum legislativ pentru anularea votului mixt, ținând cont că acesta necesită efort și sacrificiu uman și financiar suplimentar din partea cetățenilor, am expediat repetat solicitarea ca Parlamentul să stabilească, în conformitate cu cerințele Codului Electoral, data unui referendum legislativ pe subiectul anulării legii privind modificarea Codului electoral, adoptată hoțește la 20 iulie 2017.

C: Cum aţi califica relaţia PDA cu partenerii europeni în anul 2017?

A.N.: Evident, partenerii noștri de dezvoltare au fost derutați de subterfugiile binomului de la guvernare, care a jucat un spectacol geopolitic bine regizat, dar ipocrizia a fost demascată și lucrurile pe plan extern devin tot mai optimiste.

În 2017 Platforma DA e depus un efort enorm pentru a informa plenar partenerii noștri europeni despre starea reală a lucrurilor din Republica Moldova. Acum pot spune cu certitudine că, datorită muncii, corectitudinii, prestației noastre civice și politice corecte, beneficiem de încredere din partea lor. Numeroasele reacții ale oficialilor europeni, parvenite pe parcursul anului 2017, soldate chiar cu condiționarea asistenței macro-financiare de către UE prin încetarea furturilor și promovarea reformelor reale, palpabile, simțite de cetățeni demonstrează că am fost auziți. Și nu ne oprim aici. Ne dezvoltăm continuu preocupați să nu dezamăgim nici electoratul propriu, nici partenerii de dezvoltare, să ne comportăm ca niște adevărați oameni politici europeni și atunci vom reuși să ne salvăm țara din ghearele mafiei.

C: Ce semnificație are aderarea Platformei DA la PPE?

A.N.: Cel mai important moment al anului a fost pentru Platforma DA aderarea la PPE, cea mai puternică familie politică din Europa. Acceptarea noastră a fost cea mai elocventă dovadă că formațiunea noastră, prin tot ce a făcut și face, este vizibilă și credibilă nu doar pentru simpatizanții, adepții, membrii săi, ci și pentru partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Aderarea la PPE este un eveniment extrem de important pentru partidele noastre emergente de opoziție, dar si pentru întreaga clasă politică și societatea moldovenească. Mai presus de toate, această acceptare este o recunoaștere a potențialului și importanței celor două partide de către cea mai puternică forță politică din Uniunea Europeană. Ca urmare, Platforma DA devine un actor activ al politicii europene ceea ce este în avantajul nu doar al partidului, dar și al cetățenilor Republicii Moldova. Trebuie să subliniez, că admiterea noastră  în PPE va avea efecte benefice pentru schimbarea clasei politice moldovenești corupte. Afilierea la PPE înseamnă mai multa informație, experiență, colaborare, protecție pentru membrii celor doua partide, suport logistic și traininguri, în special, pentru echipele de tineri și femei.

Simbolismul evenimentului este evident, dar ceea ce este și mai important este semnificația lui practică. În termeni punctuali, este vorba de numeroase avantaje pentru noi. Din cadrul Partidului Popular European fac parte partide importante din statele membre UE, exemplu fiind CDU-ul din Germania, condus de Angela Merkel, PNL-ul românesc, condus de Ludovic Orban și altele. Acest fapt ne va ajuta să fim conectați la cei mai influenți decidenți din statele UE și să avem acces mult mai ușor la cele mai importante cancelarii europene. Pe de altă parte, PPE deține cele mai importante funcții în cadrul instituțiilor UE, Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene. Aceste contacte le vom utiliza în interesul Republicii Moldova și al cetățenilor săi, în special pe componenta modernizării țării, dar și a aprofundării cooperării economice cu statele UE.

C: Ce credeți despre dosarul deschis la Moscova pe numele lui Vlad Plahotniuc?

A.N.: Multiplele dosare intentate în străinătate pe marginea faptelor comise de Plahotniuc denotă esența sa de criminal din anii 90 și faptul că acesta a comis crime nu doar în R. Moldova, pe care o controlează plenar, dar și în vest, și în est.  De aici decurge deschiderea de dosare la București, la Londra, dar și la Moscova. Prin aceste dosare penale instrumentate în Rusia, România, Marea Britanie, inclusiv pe fapte de omor, cel mai mare prejudiciu  îi este adus tot Republicii Moldova, ajunsă să fie condusă și reprezentată de către un individ acuzat de omor și un partid condus de ucigași și hoți, partidul lui Plahotniuc, Țuțu, Iaralov, etc..

Totuși, un lucru este cert: cel mai răsunător dosar încă urmează, și acesta va fi instrumentat la Chișinău. În cadrul acestuia, Plahotniuc și anturajul său vor fi trași la răspundere pentru cele mai mari crime pe care acești indivizi le-au comis împotriva propriului popor – pentru uzurparea puterii și distrugerea țării, pentru batjocorirea mai multor generații de oameni în beneficiul personal și de grup.

C: În opinia Dvs., mai are guvernarea actuală credibilitate în vest?

A.N.: Coordonatorul guvernării cheltuieşte milioane de euro pentru firmele de lobby din banii noștri pentru a cerși protecție de la Occident. Vă imaginați cum este compromisă țara, când proxenetul penal și politic Plahotniuc se erijează în fața partenerilor noștri drept stăpânul Republicii Moldova. Oricum, de la Bruxelles se aud voci din ce în ce mai hotărâte să pună capăt dezastrului provocat de Plahotniuc și acoliții săi în Republica Moldova. Iar pretinsa susținere americană a acestui criminal este doar o iluzie, cu care el încearcă să zăpăcească opinia publică.

Survolările oceanului pe banii furați de la populație nu au nici o relevanță. Chiar dacă călătoriile acestea sunt urmate de publicarea unor fotografii arbitrare, de lobby, cu 2-3 politicieni americani  (mulți la număr) nimeni, dar absolut nimeni din guvernul SUA nu a mai vrut să-l primească.

Însă vreau să spun un lucru fundamental: nimeni din afară nu-l va termina politic și penal pe Plahotniuc fără o mobilizare a cetățenilor Republicii Moldova și fără înlăturarea acestuia de la putere. Ceea ce ar însemna, totodată, edificarea unei justiții independente, reformate, care i-ar investiga obiectiv crimele, l-ar trage la răspunderea penală corespunzătoare, sechestrându-i averile, întocmai cum s-a procedat în țările vecine. De altfel, sunt sigur că soarta prietenilor săi corupți din România îi așteaptă pe Plahotniuc și pe acoliții lui în cel mai scurt timp.

C: Apropo de România, e posibilă o intensificare a relațiilor cu această țară?

A.N.: Cu România suntem uniți prin istorie, sânge, limbă, cultură, iar pentru binele tuturor e nevoie de mai multe proiecte economice reciproc avantajoase în interesul oamenilor, e nevoie de unitatea legilor drepte și de implementarea lor fidelă. E nevoie să parcurgem aceeași cale sigură de reformare a instituțiilor, de consolidare a statului de drept, a sistemului de securitate națională și personală a cetățenilor pentru a putea face față integrării europene și regăsirii în spațiul civilizațional comun.

C: Ce priorităţi și așteptări are PDA și Dvs., personal pentru 2018?

A.N.: Așteptările nu sunt apanajul nostru. Platforma DA este un partid activ, căruia nu i-a făcut nimeni agenda, ci și-a făcut-o mereu singur, conform realităților și problemelor cu care se confruntă societatea. În ceea ce mă privește, am spus mereu că „niciodată nu mă îngrijorează acțiunea, ci lipsa ei. Fac parte din categoria celor care zic: ia să vedem cine mă poate împiedica să fac acest lucru?!”. Poate că, uneori, cer prea mult de la colegii mei, dar ei mă cunosc și știu bine că o fac pentru o cauză demnă, că niciodată, dar niciodată nu am cedat și nu voi ceda decât în fața dictatului demnității, a adevărului, a onoarei și a bunului simț. Și am toată încrederea că astfel simt și procedează și colegii mei din echipa DA.

Determinarea noastră de a redresa lucrurile în țară este incontestabilă și chiar cu riscul de a vă părea prea dur, pot spune tuturor că nu voi fi niciodată „echidistant” între adevăr și minciună, indiferent de cine le emite.

În 2018 vom continua cu aceeași intensitate să punem în practică dezideratele noastre, să consolidăm organizațiile teritoriale, să mergem în fiecare localitate din Republica Moldova în cadrul campaniei „Un milion de mâini strânse din inimă” pentru a discuta cu cetățenii noștri și a-i informa despre starea reală a lucrurilor din țară. Vom propune în continuare soluții practice și viabile pentru problemele existente și pentru reforme reale. Intenționăm să fortificăm relațiile cu partenerii externi și, în special, să ne facem auziți în cadrul grupului europarlamentar al PPE, dar și în alte grupuri. Apropo, acest statut de membru PPE, ne va ajuta să punem pe agenda instituțiilor europene subiecte legate de interesele Republicii Moldova, în principal de susținere a cetățenilor noștri, să informăm mai eficient partenerii europeni despre situația exactă din Republica Moldova, în special ce ține de derapajele antidemocratice ale regimului și crimele comise de acesta împotriva propriului popor. Pentru noi, ca partid din familia PPE, după 2018, când vom accede la putere, acest statut va avea un impact direct asupra implementării obiectivelor de guvernare asumate în campania electorală.

Vom avea mult de lucru, căci va trebui în cel mult scurt timp să facem ordine în țară. Știm cum s-o facem și garantăm asta!

De aceea, la sfârșitul acestui interviu, aș vrea să mă adresez tuturor cetățenilor Republicii Moldova din țară și de peste hotare cu un apel la consolidare, solidaritate, conștientizare a poate ultimei oportunități de a schimba fundamental această țară, de a destructura acest sistem oligarhic cancerigen, de a readuce acasă bunăstarea și demnitatea.

Anul 2018 va fi unul al marii schimbări sau va fi unul pierdut. Dacă dorim să ne întoarcem miliardele furate, să scoatem de pe umerii oamenilor povara insuportabilă a taxelor și impozitelor, să anulăm legea restituiri miliardului de către popor, dacă vrem să-i încătușăm pe hoții și bandiții de la guvernare și complicii lor, să-i punem la închisoare și să le confiscăm averile dobândite ilicit, dacă dorim ca fiecare cetățean să fie remunerat decent de către stat, fie că e vorba de salarii, pensii, burse sau indemnizaţii, dacă vrem să avem medicina și învățământ de calitate – acum să ne unim eforturile ca niciodată. Să înțelegem că totul e în mâinile domniilor voastre, ale cetățenilor, și că de această voință și determinare depinde dacă avem sau nu viitor.

De sărbătorile de iarnă, țin și pe această cale, să vă doresc tuturor multă sănătate, căldură sufletească, să aveți vetrele încălzite de lumina divină și vrednicia omenească.

Totodată, vă îndemn să folosiți acest prilej unic în felul său de a discuta, în familie și cu cei apropiați, despre ceea ce trebuie să facem pentru a ne pune țara de drumul cel bun.

La mulți ani, Moldova!

Cristina Pendea

Republicat din 23 decembrie 2017.

Inapoi la arhiva noutaților