În cadrul unui interviu pentru www.curentul.md, medicul microchirurg, șef secție conferențiar universitar, Anatolie Calistru, din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, a vorbit despre domeniul său de activitate, care este diferența între microchirurgie și chirurgia clasică, cât de dezvoltat este acest domeniu în Republica Moldova, care au fost cele mai deosebite cazuri pe care le-a gestionat în secție, cât de important este acest domeniu, dar și a povestit despre unii refugiați din Ucraina care au ajuns în secția microchirurgie.

CURENTUL: D-nul Calistru, de cât timp activați în calitate de microchirurg și ce intră în atribuțiile Dvs.?

Anatolie Calistru: În această secție, de microchirurgie, din cadrul Institutului de Medicină Urgentă, activez de 30 de ani. În competența noastră intră acordarea asistenței medicale cetățenilor R. Moldova și nu doar, în regim non-stop, 24/24. Noi oferim asistență atât pacienților care se interneaza în mod urgent, cât și celor care vin pentru intervenții programate. Pacienții pot fi transportati de urgență cu ambulanța și necesită intervenție rapidă, unii vin de sine stătător, alții pot fi transferați din alte spitale, inclusiv raionale.

C: Care este diferența dintre microchirurgie și chirurgia clasică?

A.C.: În domeniul chirurgiei clasice, medicul chirurg vede tot câmpul operator – mâinile, organul care se opereaza și vede toate manipulațiile care necesită a fi făcute sau care se fac. În microchirurgie noi lucrăm sub microscop de operație. Și asistentul și chirurgul prin sistem ocular vede sub microscop ceea ce are de operat. Se vede un cerculeț alb, nu întreaga mână sau picior, dar doar ceea ce este necesar de a restabili. Noi putem vedea sub microscop nervul, vasul care este lezat, dar și vârful instrumentelor, care sunt foarte fine, precum și materialul de sutură. Misiunea noastră este să unim/suturăm un capăt lezat de nerv sau vas sanguin cu celălalt capăt. Materialul de sutura este mai subțire ca părul de pe cap. Microchirurgia se ocupă mai des cu vasele si nervii cu diametru mic. Noi putem uni vasele de până la un milimetru în diametru.

C: Dvs. vă axați doar pe microchirurgie?

A.C.: Ceea ce ține de domeniul meu, da. Dar microchirurgii colaborează și cu medici din alte specialități: traumatologi, chirurgi, etc.. Chiar recent am avut o colaborare cu Institutul Național de Neurochirurgie unde am efectuat plastii la pacienți cu diverse leziuni la cap. De asemenea, am conlucrat cu secția oro-maxilo-facială. Ei au înlăturat o tumoare din regiunea gâtului și mandibulei, noi am asigurat plastia defectului care s-a format. În diferite cazuri, colaborăm cu alți medici specialiști pentru a trata pacienții.

C: Cât de dezvoltat este acest domeniu în Republica Moldova?

A.C.: Noi ne străduim să facem față provocărilor. Anul trecut am reușit să facem reparație în secție, după 30 de ani. A fost procurat și un microscop performant, care costă câteva zeci de mln. de lei. Până acum noi am lucrat cu unul din 1986, de producție germană. Toate resursele acestuia practic au fost epuizate, dar atunci când avem mulți pacienți, îl folosim și pe el, este încă în lucru. Desigur că este loc pentru îmbunătățire.

C: În care situații cetățenii se pot adresa la un microchirurg?

A.C.: Cei care se adresează la noi sunt pacienții care au suferit traumatisme, leziuni, plăgi tăiate a mâinilor, degetelor, antebrațelor, picioarelor, fracturi de oase, etc.. Cele mai grave sunt amputațiile traumatice ale degetelor, mânilor, picioarelor. În asemenea cazuri efectuăm replantarea acestor amputate, le punem la loc. Traumatismele apar în diferite situații: la locul de muncă sau în condiții casnice, din cauza unor instrumente care le folosesc acasă… asta cel mai des. Din neatenție, pot să-și traumeze un deget, mai multe, mâna în fierăstraie electrice, circulare, ungiulare, aparate de tăiat, etc..

C: Câte operații aveți într-o zi? Cât a durat cel mai mult o operație și cât cel mai puțin?

A.C.: E greu de spus, nu în fiecare zi este un număr anumit. Poți să faci o operație în 24 ore sau poți să faci 10. Zilele trecute, spre exemplu, am avut 7 operații. Trei săptămâni în urmă, în gardă, am avut 11 pacienți și toți operați. Cel mai mulți operați am avut câțiva ani în urmă – 14 intervenții.

Cele mai lungi operații se fac atunci când sunt amputate toate degetele la mână. E mai ușor de replantat o mână care a fost amputată, decât atunci când au fost afectate toate degetele.

Cea mai de lungă durată operație a fost cred că 15 ani în urmă la o doamnă cu defect la gambă. Ca să nu amputăm piciorul am fost nevoiți să facem plastia cu un lambou de la spate, pacienta mai avea și alte boli și ne-au dat peste cap tot programul care l-am avut, dar în 12 ore și 35 minute am reușit să rezolvăm cazul.

C: Am citit ceva despre reconstrucția plastică. Ce înseamnă aceasta?

A.C.: Reconstrucția plastică este atunci când pacientul, în urma unui traumatism sau înlăturarea unei tumori la față, cap, frunte, apare un defect de tegumente, țesut. Ca să nu rămână osul gol, suntem nevoiți să prelevăm diferite complexe de țesuturi de la mână, de la spate, picior pentru a acoperi defectul și reda un aspect estetic locului operat.

C: Tinerii studenți sunt interesați de acest domeniu?

A.C.: Vin și pe la noi la practică tinerii studenți. Sunt mulți care doresc să prindă această meserie, au auzit de această activitate, dar tare puțin rezistă, când văd ce muncă se depune aici. Microchirurgia este o muncă migăloasă, să stai să replantezi un deget, să unești formațiunile și dacă mai sunt operații una după alta, e greu de rezistat.

C: Microchirugia poate fi o afacere profitabilă?

A.C.: Chirurgia în sine este o artă, cu atât mai mult microchirurgia. Nu cred că mulți bani puteți face din microchirurgie. Poate mai mult se referă la chirurgia estetică. Nu poți să-l impui pe om să-ți achite un tarif majorat și să-i spui că după asta îți replantez degetul. Toti pacienții care se adresează trec prin Departamentul Medicină Urgentă unde se fac necesarul investigațiilor pentru operație. Toate procedurile ulterioare: cine este persoana, dacă este sau nu asigurată, se stabilesc după aceasta.

C: Care a fost cel mai ciudat caz în domeniul Dvs. de activitate?

A.C.: Anul 2008, îmi aduc aminte, a fost unul greu. S-a început la 14 februarie, când a fost adus un elev din clasa a XII-a din Sângerei cu amputația ambelor membre superioare la nivelul brațelor. Băiatul a nimerit într-un aparat de balotat paie cu ambele mâini. Prima asistență medicală a fost acordată la Sângerei, ulterior a fost transferat la noi. Am format 2 echipe de medici și ne pregăteam să replantăm ambele membre, dar băiatul a fost adus peste 9 ore și 45 minute și deja, cu părere de rău, nimic nu se mai putea face. Erau contraindicații absolute pentru a putea replanta mâinile. Mama băiatului insista, dar i-am explicat că viața copilului este în pericol.

Băiatul este în viață, e căsătorit, și-a deschis două afaceri și s-a reintegrat foarte bine în societate.

C: Ce situații deosebite ați avut cu pacienții?

A.C.: Chiar ieri am mers să vizitez un pacient din secția reanimare. În salon era și un doctor care scria ceva într-un formular, s-a uitat la mine și îmi zice: „Bună ziua, domn doctor! Mă țineți minte?”. Nu l-am recunoscut pentru că suntem acum toți cu măști și e mai dificil. El îmi arată un deget și mă întreabă dacă țin minte că i l-am operat 14 ani în urmă. A fost o situație placută.

De asemenea, am avut ca pacient un băiat din nordul țării, un student, au fost amputate ambele membre inferioare, apoi a fost transferat la București. După o vreme, ne-am întâlnit la munte în România. Eram într-un traseu turistic cu alți colegi și mă cheamă o doamnă să-mi spună că vrea să mă vadă un pacient. M-am bucurat să văd acest băiat, avea proteze și mi-a arătat că înoată, urcă munții, mai are diverse activități. Este plăcut să vezi că acești oameni nu s-au pierdut și s-au integrat în societate, și-au continuat viața.

C: Care a fost cel mai grav caz pe care l-ați avut în experiența Dvs.?

A.C.: Îmi amintesc, era o fată de 20 de ani, care și-a pierdut membrul superior stâng și scalpul pentru că și-a prins cosița la întreprinderea unde lucra. Avea o cosiță lungă, frumoasă și din neatenție a fost prinsă în valurile care se rotesc la întreprindere și o trăgeau înspre ele. Ea a încercat să tragă cosița și i-a fost smulsă și mâna, dar și scalpul. Era un șoc, pentru că aici în spital nu am avut niciodată asemenea cazuri. Am făcut o intervenție mai sofisticată. A fost o colaborare între medicii chirurgi și microchirurgi. Și această fată s-a integrat în societate, este căsătorită, are copii, lucrează la aceeași întreprindere. 5 decembrie 2008 practic este a doua ei zi de naștere.

C: Ce ați recomanda pacienților, care nu se adresează la timp în caz că au anumite traumatisme?

A.C.: Sunt și așa oameni, care dacă și-au fracturat degetul, să zicem, îl bandajează și „lasă că va trece”. Dar această leziune dă de știre în timp și abia atunci omul se adresează la medic. În așa cazuri este mai greu de ajutat pentru că leziunea s-a „tratat” așa cum i s-a permis și intervenția noastră nu va fi de mare ajutor. Cel mai bine este ca omul să se adrese urgent la medic pentru a preveni asemenea situații.

C: După reparație, cum arată acum secția Dvs.? Cum se lucra înainte și cum e acum?

A.C.: Nu aș vrea să vedeți cum a fost înainte. Condițiile erau ca pe timpul sovietic, de atunci nu s-a mai intervenit. Desigur că nu poate fi reparat tot spitalul odată, dar cel puțin se încearcă câte o secție, pe rând. Anul trecut noi am fost la rând și am reușit, din tot puținul care se putea, să schimbăm ceva. În afară de microscop, s-a procurat mobilier, paturi pentru pacienți, iar în fiecare salon se află camera de baie. Medicii, asistentele medicale au și ei comoditățile aparte.

C: În acești ani, numărul personalului medical a scăzut?

A.C.: La noi în secție nu. Avem un colectiv bun, prietenos, muncitor. De la noi pleacă cadrele medicale medii doar în concediu de maternitate.

C: Care este viitorul microchirugiei în R. Moldova?

A.C.: Sunt multe metode noi care se implementează în practica noastră. În toți acești ani am mers la diferite Congrese de specialitate, în România, Moscova, Minsk. Colegii mai tineri au mers în Italia, Franța. Avem schimb de bune practici cu colegii din România. Trebuie să ne perfecționăm continuu.

C: Am citit că ați salvat niște răniți în urma conflictelor din Kiev. Povestiți-ne mai multe despre aceste cazuri.

A.C.: Am fost și noi implicați în gestionarea situației refugiaților în urma războiului din Ucraina. Am fost permanent în stare de alertă. Am avut în secție 4 refugiați.

Prima a fost o doamnă cu o fractură de humerus din Georgia. Ea nu a fost operată, a fost asistată, dar a stat la noi în secție.

Am avut un pacient din Azerbaidjan. Tânărul lucra taximetrist în Kiev și a fost împușcat în picior. El s-a adresat la noi, l-am asistat, operat, acordat primul ajutor medical, ulterior a plecat la patrie.

Am avut o refugiată de la ginecologie, dar sa tratat la noi în secție. O fetiță de 7 anișori cu o problemă la un degețel am consultat-o, ulterior a fost transferată la Institutul Mamei și Copilului, unde am fost și am operat-o.

C: Vă mulțumim!

Cristina Parfeni