Interviu cu Alexandru Machedon, Preşedinte Concern „StarNet”.
Cum apreciaţi nivelul de dezvoltare al segmentului de piaţă IT?
Alexandru Machedon: Piaţa IT este în continuă dezvoltare, întrucât este unul din segmentele strategice pe care se focusează economia mondială. Aceasta creează viitorul şi deschide posibilităţi care facilitează viaţa noastră. Republica Moldova este foarte avantajată din acest punct de vedere şi, chiar dacă „boomul” conexiunii la internet a avut loc după anul 2000, ea rămâne în continuare în topul ţărilor cu cea mai bună viteză de acces la internet din lume; cetăţenii acestei ţări se pot bucura de internet prin fibră optică, televiziune digitală interactivă IPTV şi telefonie IP. Utilizând internetul şi tehnologiile informaţionale, putem transforma Moldova într-o ţară exportatoare de servicii IT.
Există potenţial de creştere pe acest segment de piaţă?
Alexandru Machedon: Sunt convins de faptul că acest segment, nu doar că ar avea potenţial de creştere, ba mai mult: acesta ar putea revoluţiona un sistem întreg, ar fi o salvare pentru economia ţării.
Sunt exprimate o mulţime de păreri că, chipurile, e complicat să facem IT în Moldova, eu însă le consider total greşite.
Doar în ultimii trei ani „StarNet” a transformat mai multe idei într-un ecosistem durabil prin proiecte concrete: StarNet Digital City, Fundaţia IT Moldova şi Academy Plus Moldova.
Ne focusăm mult pe aceste proiecte noi, având deplina încredere că, prin acestea, vom contribui considerabil la creşterea şi dezvoltarea sectorului IT.
Ce ar trebui să întreprindă statul pentru a impulsiona dezvoltarea domeniului în care activaţi şi economia, în general?
Alexandru Machedon: Economia ţării noastre este în mare parte focusată doar pe un segment aparte –agricultura. Este nevoie de o conştientizare amplă a necesităţii de diversificare a ramurilor economiei, dezvoltând segmente care ar aduce beneficii materiale considerabile şi ar permite crearea mai multor locuri de muncă. În momentul de faţă economia ţării este blocată între două pieţe – a Rusiei şi cea a UE. Pentru a fi competitivi, a dezvolta şi a investi în alte domenii şi a corespunde standardelor internaţionale, avem nevoie de investiţii enorme.
Chiar dacă se elaborează legi care favorizează dezvoltarea domeniului IT, nu este suficient. De exemplu, legea parcurilor IT, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2017, este o lege bună. Astfel Guvernul încearcă să poziţioneze Moldova ca ţară atractivă pentru investiţii în domeniu IT.
Statul ar trebui să susţină şi să fie parte componentă majoră la proiecte care cu adevărat dezvoltă competenţele tinerilor la ei acasă. Moldovenii sunt foarte muncitori, dar nu au unde să se afirme.
O altă idee pentru a crea mii de locuri de muncă şi pentru a impulsiona dezvoltarea domeniului IT ar fi construcţia mai multor uzine de asamblare din domeniul microelectronic, aeronautic sau automobile.
În ce măsură s-au făcut simţite asupra businessului activităţile politice care au avut loc la nivel de ţară?
Alexandru Machedon: Mi-am dorit şi îmi doresc în continuare o schimbare în ţară, dar compania mea a început să sufere din momentul în care mi-am exprimat nemulţumirea în mod public faţă de guvernare. S-a întâmplat acum doi ani. Am avut aşteptări mari de la actualii guvernanţi şi, văzând că nimic bun nu se întâmplă, am început să mă expun public asupra faptelor care au loc, crezând că poate astfel se vor mişca lucrurile. De atunci, echipa noastră întâmpină multe dificultăţi. Toate companiile din grupul „StarNet” suportă controale lunare.
În ce măsură credeţi că, corespunde realităţii o maximă destul de des auzită în rândul oamenilor de afaceri: „Dacă nu te ocupi tu de politică, se ocupă politica de tine”?
Alexandru Machedon: Maxima lui Bismarck este perfect valabilă pentru situaţia din ţara noastră. Politica se implică insistent în activitatea antreprenorilor. Dacă „StarNet”, o companie care aduce anual în bugetul ţării câte 40-50 mil. lei, este hărţuită de către stat, atunci care e soarta antreprenorilor mici?! În loc să fie încurajaţi şi motivaţi, ei sunt presaţi. De aceea am ales să spun lucrurilor pe nume. De 13 ani încerc şi îmi reuşeşte ca, împreună cu echipa mea de specialişti, să aducem condiţiile de dezvoltare în Moldova la nivelul celor europene. Şi în perspectivă nimeni nu ne poate intimida şi împiedica să continuăm să ne facem treaba aşa cum se cuvine.
La începutul anului 2016 aţi fost propus ministru în Guvernul lui Ion Sturza. Ce V-a determinat să acceptaţi această ofertă?
Alexandru Machedon: 1. Am o viziune clară despre faptul cum ar trebui dezvoltată şi guvernată Republica Moldova cu ajutorul tehnologiilor informaţionale, ştiu cum poate fi realizată schimbarea în ţara mea şi pot s-o fac.
2. Am fost motivat de revendicările cetăţenilor care au ieşit în stradă şi de dorinţa lor sinceră de a avea un trai mai bun. Avem nevoie de oameni noi şi integri, care vor schimba actualul sistem putred.
3. Avem nevoie de o revoluţie nu doar la nivel de guvernare, avem nevoie de o presă liberă, care să informeze cetăţenii corect şi echidistant, respectând valorile umane, etica profesională.
Admiteţi o carieră politică în continuare?
Alexandru Machedon: Nu m-a tentat niciodată politica! Nu-mi place acest mediu, niciodată nu m-am văzut ca un om politic, dar îmi iubesc prea mult ţara, poporul, neamul, meleagurile pentru a le lăsa în mâinile celor care o fură şi, în loc să o dezvolte, o aduc la sapă de lemn. Şi dacă nu ne vom implica noi şi nu vom lupta noi, atunci cine o va face?
Luptăm pentru un viitor mai bun şi pentru ca, copiii noştri să crească şi să se dezvolte în continuare aici, acasă.
Ce aşteptări aveţi de la anul 2017?
Alexandru Machedon: Să fie unul avantajos pentru toţi acei, care luptă pentru schimbări!
Îmi doresc ca „StarNet” să stabilească parteneriate durabile cu instituţiile internaţionale şi cele naţionale, pentru a susţine şi dezvolta practici utile şi a motiva tinerii din zona rurală.
Vreau să creăm, împreună cu echipa, centre educaţionale în toate raioanele ţării, unde tinerii vor putea obţine cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru a fi încadraţi în câmpul muncii. Vor fi centre de dezvoltare şi creaţie pentru copii, unde aceştia vor învăţa ce este IT-ul, economia, marketingul şi comunicarea, vor deprinde modalităţi de iniţiere a unei afaceri ş.a.
Ce planuri de viitor aveţi?
Alexandru Machedon: Dezvoltarea Concernului „StarNet” şi a Parcului Tehnologic – StarNet Digital City. Sunt sigur că, în zece ani, acest scop va fi atins. Noi vedem cu mândrie ce impact am produs prin faptul, că am adus internetul rapid şi calitativ în casele cetăţenilor frumoasei noastre ţări şi avem toate cunoştinţele şi capacităţile să facem şi mai mult.
Sursa: Almanah Politic – 2016