[ X ]
(INTERVIU) Alexandru Ciudin (AEE): „Agenția pentru Eficiență Energetică a reușit să asigure implementarea politicii statului în domeniu, în pofida tuturor impedimentelor cu care ne-am confruntat”
16 Iulie

În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, directorul Agenției de Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin, a vorbit despre activitatea Agenției în contextul COVID-19, prioritățile în activitate, ce include agenda în perioada următoare, dar și reușitele AEE de la creare.

CURENTUL: Dle Director, în ce măsură reușește AEE să facă față atribuțiilor pe care le are în noile condiții de activiate impuse de epidemia de COVID-19?

Alexandru Ciudin: Cu siguranță, situația impusă de epidemia cu COVID – 19 a afectat negativ și activitatea Agenției, la fel ca și activitatea altor instituții, obligându-ne să implementăm un și de măsuri recomandate pentru prevenirea răspândirii virusului, inclusiv replanificarea mai multor activități de profil de care Agenția este responsabilă. Adaptându-ne la noile condiții de muncă impuse de pandemie, încercăm să facem față tuturor acțiunilor asumate sau planificate ținând cont și de recomandările cu privire la combaterea și prevenirea COVID- 19.

C: În general, cum a afectat epidemia activitatea AEE?

A. C.: În general, efectele de pe urma epidemiei de COVID – 19, au fost resimțite, în măsura în care multe activități au fost replanificate, amânate, reieșind din situați creată, la nivel național, cât și internațional. Și aici trebuie să menționăm că replanificarea și amânarea activităților a fost condiționată și de faptul că majoritatea instituțiilor au fost nevoite să organizeze lucrul la distanță, inclusiv chiar și cu stoparea activității totale a acestora, fapt ce a făcut ca activitatea instituției să fie la fel afectată.

C: Care sunt prioritățile AEE în noile condiții de activitate?

A. C.: Agenția pentru Eficiență Energetică este autoritatea care are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum şi al valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea şi gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective. Din acest considerent, noi depunem maxim efort ca aceasta să se întâmple într-un mod durabil, din punctul de vedere al mediului înconjurător şi al schimbărilor climatice. În același timp, responsabilitățile asumate rămân a fi, la acest moment, adaptarea la noile condiții impuse de COVID-19. Țin să menționez că o prioritate în acest sens este și atragerea resurselor financiare în vederea implementării proiectelor utile pentru Republica Moldova.

C: Ce acțiuni include agenda AEE pentru perioada imediat următoare?

A. C.: Susţinerea proiectelor axate pe promovarea eficienţei energetice și valorificarea surselor de energie regenerabilă, care au impact pozitiv asupra societății, sunt prioritare pe agenda Agenției.

Actualmente, Agenția finanțează proiecte în cadrul Apelurile de propuneri de proiecte (APP) nr. 1, nr. 3 și nr. 5, în cadrul cărora se implementează măsuri de EE și SER în clădiri publice, cât și măsuri EE aferente Sistemelor de iluminat public stradal. Totodată, Agenția a lansat, în prima jumătate a anului curent, APP nr. 6, care presupune modernizarea sistemului de iluminat public în cadrul localităților din subordinea APL de nivel I.

O altă sarcină importantă este implementarea sistemului de calificare a auditorilor energetici și a instalatorilor de sisteme SER, conform cerințelor legislației în domeniu. Și, desigur, dezvoltarea sistemelor electronice de monitorizare a implementării politicilor în domeniul EE și SER, sunt o prioritate pentru Agenție.

C: În ce măsură a reușit AEE până acum să realizeze scopurile stabilite la momentul constituirii?

A. C.: Ținând cont că bazele domeniul eficienței energetice au fost puse în anul 2010, odată cu aprobarea Legii nr. 142/2010 cu privire la eficiența energetică, și în baza acesteia instituirea Agenției pentru Eficiență Energetică prin Hotărârea Guvernului nr. 1173/2010 cu privire la Agenția pentru Eficiență Energetică, putem spune că Agenția, cu mici excepții, a reușit să asigure implementarea politicii statului în domeniu, în pofida tuturor impedimentelor cu care ne-am confruntat.

Totodată, este necesar de menționat că în anul 2018 a fost abrogată o nouă lege cu privire la eficiența energetică nr. 139/2018, scopul căreia constă în crearea cadrului juridic necesar pentru promovarea şi îmbunătățirea eficienței energetice prin realizarea planurilor de acţiuni în domeniul eficienţei energetice, prin dezvoltarea pieţei serviciilor energetice, precum şi prin implementarea altor măsuri de eficiență energetică.

În temeiul legii prenotate, Agenția a fost reorganizată prin fuziune (absorbție) cu Fondul pentru Eficiență Energetică și în acest sens a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 45/2019 noul regulament cu privire la organizarea și funcționarea Agenției pentru Eficiență Energetică.

C: Ați putea trece în revistă cele mai mari reușite ale AEE până acum?

A. C.: Printre cele mai mari reușite ale Agenției, pe lângă faptul că putem spune că în domeniul dat avem un cadru legal complex și bine definit, putem scoate în evidență câteva reușite, deși sunt multe. Pot comunica aici despre continuarea implementării proiectelor în cadrul Apelurilor de propuneri de proiecte nr .1, nr. 3, nr. 5 și nr. 6 cât și proiecte pilot și proiecte finanțate în cadrul programului „Convenția Primarilor – Proiecte Demonstraționale”. Numărul total al proiectelor este de 272, în valoare de cca. 632,54 mil. lei, inclusiv oferirea suportului informațional și consultativ la implementarea mai multor proiecte în domeniul EE și SER de către parteneri de dezvoltare. Consider foarte important să vorbesc despre organizarea a mai multor evenimente inedite pentru Republica Moldova. Aici voi menționa: „Moldova Eco Energetică” și „Sun Da-i Fest”. În cadrul acestor evenimente, am avut posibilitatea să suținem cele mai importante inițiative în producerea, transmiterea, distribuţia şi consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.

Implementarea, cu suportul Proiectului Energie și Biomasă, a Programului de Susținere și Dezvoltare a Sectorului Producerii Combustibilului Din Biomasă Solidă în Republica Moldova, contribuind astfel la dezvoltarea și consolidarea pieței biomasei, este la fel, o activitate din cadrul Agenției. Tot în cadrul Agenției a fost lansat Atlasul resurselor energetice eoliene al Republicii Moldova. Unul din principalele instrumente de atragere a investitorilor pentru implementarea proiectelor în domeniul surselor de energie regenerabile în Moldova.

Este important să se cunoască că Agenția, pe toată perioada sa de activitate, a pregătit și instruit specialiști în domeniul eficienței energetice și surselor regenerabile, precum manageri energetici, auditori energetici, ingineri, etc..

Pe lângă toate acestea, Agenția oferă suport Autorităților publice locale la implementarea politicilor în domeniul eficienței energetice la nivel local, organizându-se în acest un șir de activități comune.

C: Ce oportunități și perspective are AEE în față?

A. C.: Ne propunem mai multe sarcini, dar cea mai importantă dintre ele este conștientizarea în masă, de către societatea noastră, importanța promovării și implementarii politicilor de eficiență energetică. Asta ne-ar permite să schimbăm radical starea lucrurilor spre bine la noi în țară.

Alte sarcini importante ale Agenției se referă la implementarea a cât mai multe proiecte pentru țară în domeniul eficienței energetice și, desigur, surselor de energie durabilă, un pas important fiind și alinierea la standardele UE.

Și nu în ultimul rând, îndeplinirea tuturor scopurilor propuse în Strategia națională a Republicii Moldova până în anul 2030.

C: Vă mulțumim!

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților