Dorin Chirtoacă, președintele Partidului Liberal (PL), a anunțat astăzi că e cetățean „străin” acasă – are interdicție pe 3 ani de a merge în regiunea transnistreană, informează CURENTUL.
„Hotărârea” Nr. B-5030 din 24 august 2021, pe baza căreia am primit hârtia din imagine, este inaccesibilă și au refuzat să mi-o prezinte.
Despre interdicție am aflat pe 19 septembrie, pe podul dintre Rezina și Râbnița, fiindu-mi reținute actele timp de 2 ore și împiedicată trecerea în stânga Nistrului de reprezentanții regimului separatist neconstituțional”, a declarat el, pe Facebook.
Totodată, Chirtoacă a spus că în cazul în care va încerca să ajungă în regiunea transnistreană, atunci urmează să fie deportat.
Cristina Gurez