[ X ]
Instituțiile publice sau private pot aplica la proiectul „Energie și Biomasă”
21 Septembrie

În R. Moldova, angajaţii care deservesc sistemele de încălzire pe biomasă vor beneficia de instruire continuă și calificată la un Centru unic, care va fi creat cu sprijinul și la inițiativa Proiectului „Energie şi Biomasă”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite CURENTUL.

În prezent, peste 2 sute de şcoli, grădiniţe, centre comunitare din R. Moldova, peste o mie de gospodării casnice şi zeci de întreprinderi au instalate centrale termice pe biomasă care solicită deservire calificată.

Proiectul „Energie şi Biomasă” invită instituțiile publice sau private să se înscrie în concursul de selectare a partenerului naţional care va institui primul Centru de Instruire a Operatorilor în centralele termice pe biocombustibili solizi și în centralele termice combinate.

Proiectul va acorda din fonduri europene un grant de maxim de 25 mii dolari pentru instituţia selectată, aceasta din urmă urmând a veni cu o contribuţie de minim 30% din grantul acordat.

Pentru participarea la concurs, instituţiile trebuie să întrunească următoarele criterii minime:
· Să reprezinte o instituție publică sau privată;
· Să dețină experiență în organizarea instruirilor pe tematici relevante domeniului;
· Să posede cunoștințe temeinice și o înțelegere bună a sectorului energiei din biomasă din Republica Moldova;
· Să demonstreze o bună înțelegere a domeniului producerii energiei cu ajutorul sistemelor solare;
· Să demonstreze o bună înțelegere a procedurilor legale pentru crearea Centrului de Instruire precum și a procedurilor de acreditare;
· Să dețină experiență anterioară în colaborarea cu organizațiile internaționale și în particular cu PNUD (va constitui un avantaj).

Toate proiectele propuse spre examinare vor lua în considerație următoarele condiţii necesare pentru instituirea Centrului de Instruire a Operatorilor și realizarea procesului de livrare a instruirilor:
∙ Centrul de Instruire trebuie să parcurgă etapa de acreditare a programului de studiu de Ministerul Educației, iar acreditarea / autorizarea de funcționare provizorie se va face de Agenția Națională de Asigurare a Calității Învățământului Profesional;
∙ Oferta de instruire trebuie să prevadă în mod obligatoriu instruirile la nivel de raion sau cel puțin regional;
∙ Durata cursurilor de instruire nu poate fi mai mică de 40 de ore, dintre care 16 ore practice cu acces direct la tehnologii pe biocombustibil solid;
∙ Serviciile de instruire a operatorilor vor fi achiziționate de administrația publică locală (APL) și instituțiile publice în cadrul cărora sunt angajați operatorii. Oferta de preț pentru serviciile de instruire trebuie să țină cont de acest aspect esențial pentru asigurarea durabilității Centrului.

Costurile pentru serviciile de instruire vor fi acoperite de APL sau instituțiile publice locale. Oferta de preț pentru serviciile de instruire urmează să ia în consideraţie acest aspect sensibil.

Termenul limită de depunere a dosarului pentru participarea la concurs este de 14 octombrie 2016, ora 17:00. Pentru a participa la concurs, instituțiile publice sau private trebuie să prezinte următoarele:
· Formularul de aplicare – completată în una din limbile română sau engleză. Formularele completate de mână nu vor fi acceptate;
· Copia Certificatului de înregistrare și CV-ul instituției care aplică.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților