[ X ]
Instituțiile publice responsabile de protecția DPI își vor eficientiza activitatea datorită unui sistem IT elaborat cu suportul UE
26 Octombrie

Instituțiile publice responsabile de protecția drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), printre care Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), Poliția, Procuratura, instanțele de judecată, Serviciul Vamal, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței își vor eficientiza activitatea datorită unui sistem IT elaborat de Proiectul UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Sistemul informațional a fost prezentat reprezentanților instituțiilor beneficiare în cadrul unei serii de seminare, organizate de experții Proiectului UE în perioada 23-26 octombrie anul curent.

Potrivit liderului de echipă al Proiectului UE, Maximilian Foedinger, dezvoltarea unei platforme de comunicare interinstituționale în domeniul DPI pentru eficientizarea proceselor și a schimbului de date dintre autoritățile publice este una din cele mai importante componente ale Proiectului.

„Rezultatul final al utilizării acestui instrument este creșterea calității schimbului de informații, generarea de statistici relevante, actualizate, care ar sta la baza unei strategii eficiente în domeniul DPI. În contextul implementării Acordului de Asociere cu UE și a competitivității pe o piață cu o pondere a industriilor de PI de peste 40%, dezvoltarea unui sistem de respectare a DPI în Republica Moldova, devine un imperativ”, a spus Maximilian Foedinger.

La rândul său, expertul Proiectului UE, Alexandar Josifoski a spus că arhitectura platformei IT conține câteva module: baza de date a AGEPI, inclusiv informații privind mărcile comerciale internaționale; un sistem de cereri de intervenție dedicat Serviciului Vamal, un modul pentru titularii de DPI, statistici agregate disponibile pentru toate instituțiile. Sistemul va fi integrat pe platforma guvernamentală E-Guvernare și va fi accesibil prin interfață web.

Integrarea acestui sistem va avea loc în baza unei Hotărâri de Guvern, care va fi fundamentul oficial al acestei cooperări dintre instituțiile publice. La moment, platforma este găzduită de AGEPI și poate fi îmbunătățită sau dezvoltată cu alte module.

Menționăm că elaborarea sistemului IT a început în decembrie 2017, iar către 1 noiembrie 2018 este preconizată acceptarea acestuia.

Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova este finanţat de Uniunea Europeană, fiind implementat de către un Consorţiu format din companiile Archidata Srl (Italia), European Profiles S.A. (Grecia) și Business and Strategies in Europe S.A. (Belgia). Proiectul are o durată de doi ani și se încheie în noiembrie 2018.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților