În urma examinării demersurilor înaintate de către procurori privind aplicarea măsurilor preventive celorlalți 4 învinuiți, și anume medicul, avocatul, inculpatul şi asistentul judiciar, reţinuţi marţi în cadrul „dosarului mitei pentru judecători”, judecătorii de instrucție au decis, transmite CURENTUL.
Astfel, avocatul, asistentul judiciar și inculpatul au fost plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile, in izolatorul nr.13, iar în privința medicului, magistrații au decis plasarea în izolatorul CNA, la fel pentru 30 de zile.
Amintim că, 3 judecători figuranți pe această cauză penală au fost plasați, ieri, în arest preventiv în izolatorul Centrului Național Anticorupție, iar alți 2 judecători și procurorul implicați pe dosar, au fost trimiși în arest la domiciliu.
Reiterăm că, conform materialelor din dosar, judecătorii au pretins și primit sume de bani în proporții deosebit de mari pentru a emite decizii favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Avocatul și procurorul implicați în schemă transmiteau mijloacele bănești de la persoanele interesate către magistrați. Iar medicul și cealaltă persoană fizică implicate în schemă, erau cei care furnizau mijloacele bănești și în interesul cărora urmau să fie emise decizii favorabile.
Cristina Parfeni