Conducerea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a avut o întrevedere cu Volodymyr Boiechko, Însărcinat cu Afaceri al Ucrainei în Republica Moldova, transmite CURENTUL.
Cele mai importante subiecte de pe agenda de discuții au fost cooperarea bilaterală în sectorul energetic, securitatea energetică regională, inclusiv alimentarea celor două state cu gaze naturale.
Directorul general ANRE, Veaceslav Untila a menționat că relațiile dintre autoritățile de reglementare ale celor două țări, cât și relațiile dintre întreprinderile energetice s-au dezvoltat, inclusiv în cadrul Comunității Energetice, la care Republica Moldova și Ucraina au aderat în anul 2010. Astfel, susținerea și schimbul de experiență european în acest domeniu au făcut ca țările noastre să implementeze cele mai bune practici europene.
Totodată, interlocutorii au trecut în revistă acțiunile ce urmează să fie întreprinse pentru asigurarea statelor lor cu gaze naturale și energie electrică în contextul incertitudinii continuării livrării gazelor naturale din Federația Rusă prin conductele care tranzitează Ucraina și Republica Moldova începând cu luna ianuarie 2020. Au fost discutate sursele alternative de gaze naturale care pot fi livrate în Moldova pe alte căi pentru a asigura volumele necesare în perioada de iarnă.
În aceeași ordine de idei, Volodymyr Boiechko, Însărcinat cu Afaceri al Ucrainei în Republica Moldova, a încurajat dialogul dintre părți, susținând idea că în situația actuală este nevoie de o comunicare directă atât între conducerea guvernelor și a ministerelor responsabile, cât și între operatorii din sectorul energetic. Astfel, cu eforturi comune urmează a fi găsite soluții oportune la problemele existente.
În final, părțile au convenit să continue conlucrarea în domeniul de reglementare a sectorului energetic.
Cristina Pendea