[ X ]
Ingenioși! Au ascuns peste 20 mii țigări în roata de rezervă a unui autocamion
11 Iunie

Funcționarii vamali de la Leușeni au depistat peste 20 000 de țigarete cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, ascunse în roata de rezervă a unui autocamion cu semiremorcă tip cisternă, care se deplasa spre România, transmite CURENTUL.

Cazul a fost înregistrat ieri, 10 iunie a.c., la ieșire din țară. În cadrul controlului de specialitate, vameșii au redirecționat mijlocul de transport spre scanare, implicând și câinele de serviciu. Analizând imaginile, angajații Serviciului Vamal au observat niște obiecte suspecte în roata de rezervă. Mai mult, și câinele specializat în detectarea produselor din tutun al Vămii a reacționat la obiectul suspect.

Astfel, a fost dispusă decuparea anvelopei, iar, în rezultat, vameșii au extras 20 500 de țigarete marca „Marlboro”, pe care conducătorul auto intenționa să le comercializeze pe piața neagră din UE.

Ca urmare, țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților