Pe parcursul lunii iulie, comisiile parlamentare permanente au aprobat 114 rapoarte și 30 de corapoarte. În aceeași perioadă, la ședințele comisiilor, au fost avizate 246 de proiecte.
Cele mai multe rapoarte, 54, au fost aprobate la ședințele Comisiei economie, buget și finanțe. De asemenea, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au votat 18 rapoarte, iar ai Comisiei protecție socială, sănătate și familie – 14 rapoarte. Totodată, în luna iulie, la ședințele Comisiei politică externă și integrare europeană au fost aprobate 19 corapoarte.
Tot în luna iulie, membrii Comisiei mediu și dezvoltare regională au avizat 40 de inițiative legislative. La ședințele Comisiei agricultură și industrie alimentare au fost votate 37 de avize, iar la cele ale Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică – 35 de avize.
Parlamentul de legislatura a XI-a are constituite 11 comisii permanente. Potrivit Regulamentului, acestea sunt organe de lucru ale Parlamentului, constituite pentru efectuarea activităţii Legislativului. Comisiile permanente răspund în faţa Parlamentului şi îi sunt subordonate.