Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, consilierul municipal, Ion Ștefăniță, a avut un an plin de activități la Agenția pe care o gestionează și consideră că în acest an, în acest domeniu, s-a făcut un pas înainte.
Solicitat de CURENTUL, Ion Ștefăniță ne-a spus ce s-a realizat pe parcursul anului.
„Anul 2017 a fost, conform agendei fixate, în același ritm și pe domeniu unu de activitate – Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. A fost un an cu noi proiecte, noi colaborări. E important de menționat că anul acesta, putem spune că mecanismul de protejare, conservare-restaurare și punere în valoare a patrimoniului a început să funcționeze mult mai bine. Demolări de monumente nu am constatat, tot mai multe proiecte avizate la CNMI din cadrul Ministerului Culturii. La capitolul colaborări și comunicare, au continuat seria activităților cu colegii noștri din Franța de la Renaissance de Vieux Lyon, având susținerea misiunii diplomatice franceze. La fel putem aprecia colaborarea inițiată cu Ambasada SUA de la Chișinău pe demararea proiectului de digitalizare a arhivei AIRM. La același compartiment suntem mulțumiți de susținerea din partea Delegației UE de la Chișinău și colegilor din Italia, prin demararea proiectului Twinning de asistență tehnică pentru domeniul patrimoniului și fortificarea activității instituțiilor de profil din RM. Analizând acestea, putem spune că suntem pe calea cea dreaptă, se poate și mai mult, dar în realitate, de unde am pornit din 2009, putem califica că anul 2017 a fost un pas înainte”, a spus Ion Ștefăniță.
De asemenea, el ne-a spus care, după părerea sa, sunt ratările și eșecurile anului.
„Vorbind despre cele 2 reușite și 2 ratări din 2017, consider că o reușită a fost în transmiterea mesajului constant spre o luare de atitudine responsabilă față de acest domeniu destul de important, astfel de la cetățeanul simplu până la funcționarul de nivel central și local, trebuie să facem maxim posibil ca acest patrimoniu cu statut protejat, să fie protejat nu doar pe hârtie, dar și în realitate. Faptul că mesajul nostru a fost auzit, respectiv, nici o demolare nu a fost constatată, deja e bine. Concluzionez că am făcut un pas înainte în schimbarea mentalității, cea a indiferenței pentru patrimoniul cultural care a dominat în ultimii 20 de ani. Acum, însă, prin numărul schițelor concept, proiectelor de execuție coordonate la CNMI, spune despre faptul că cetățeanul, proprietarul, gestionarul de monumente devine mai responsabil, respectiv și cu puțin, dar și bugetul pentru acest domeniu a crescut. Un succes separat a fost inițierea colaborării cu echipa franceză a cunoscutului arhitect, conceptor pe lumini Alain Guilhot, cunoscut pentru proiectele sale din cele peste 55 de state, cu referire la proiectele de iluminat artistic nocturn al monumentelor istorice. Iar răspunsul lor la solicitarea noastră a fost „Da pentru un Chișinău un oraș al luminilor”, respectiv speranțele noastre sunt pe planurile fixate în 2017, să devină o realitate în 2018. Prin urmare consider că anul 2018 – va fi un an important nu doar pentru Chișinău, dar pentru toată Moldova, o revoluție de lumină, cu proiecte pozitive urmează să se realizeze.
Despre 2 ratări, este fabula care încă domină în politica de la Chișinău, cred ca dacă toți actorii vor merge într-un singur sens – spre interesul țării, orașului și satului, a cetățenilor, cred că ratările pot fi transformate doar în succese. E timpul să ieșim din rolurile antagoniste și cu mai mult spirit civic să ne facem ordine în casa noastră, fiecare pe domeniul său de activitate”, a menționat Ion Ștefăniță.
Totodată, Ion Ștefăniță ne-a comunicat ce așteptări are în noul an.
„Așteptările pentru 2018: ne dorim, Vă dorim, multă sănătate, motivație, agende fixate, obiective și scopuri cât mai multe realizate. Să rămânem uniți sub un pact social pentru țărișoara noastră – Moldova, și pentru cei care am mai rămas acasă. La Mulți Ani!”, a adăugat Ion Ștefăniță.
Cristina Parfeni
Republicat din 29 decembrie 2017.