Incubatoarele de Afaceri din Cahul, Călărași și Cimișlia, membre ale Rețelei Incubatoarelor de Afaceri din Republica Moldova (RIAM) vor beneficia de un Fond de Rulment pentru facilitarea accesului la finanțare al antreprenorilor – rezidenți, sub formă de împrumut preferențial, fără dobânzi și comisioane. Decizia a fost aprobată în cadrul Ședinței de lucru a Consiliului Consultativ al RIAM, transmite CURENTUL.
Fondul de Rulment este un instrument de dezvoltare a antreprenorilor – rezidenți, de care beneficiază toate Incubatoarele de Afaceri, membre RIAM. Acordarea împrumuturilor din mijloacele financiare ale Fondului care însumează 300 000 lei, se efectuează în limita surselor disponibile şi nu constituie o obligaţie a Incubatorului de Afaceri faţă de rezidenţi. Mijloacele financiare ale Fondului pot fi alocate rezidenţilor pe o perioadă ce nu va depăşi 3 ani. Mărimea împrumutului acordat prin intermediul Fondului pentru un rezident, nu va depăşi 20% din mărimea Fondului sau 60.000 lei, acordată pe întreagă perioadă de incubare.
În scopul eficientizării procesului de informare şi consultare a IMM-urilor, în fiecare Incubator de Afaceri va fi creat un Centru de Consultanță și Asistență în Afaceri (Help Desk) similar celui existent în cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Implementarea acestei inițiative va fi posibilă grație suportului acordat de Banca Mondială.
Actualmente, în cele unsprezece Incubatoare de Afaceri, membre ale RIAM își desfășoară activitatea în total 202 companii rezidente, dintre care 104 sunt start-up, 113 sunt gestionate de tineri și 98 de companii sunt administrate de femei. Per total au fost create 918 locuri de muncă dintre care 439 pentru femei și 385 sunt ocupate de tineri.
Cristina Parfeni