[ X ]
[ X ]
[ X ]
Incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale – discutată în cadrul unor discuții publice inițiate de consilierii municipali socialiști
10 Iulie

Fracțiunea socialiștilor din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) a organizat, astăzi, discuții publice cu privire la „Programul municipal de susținere a persoanelor cu nevoi speciale”, transmite CURENTUL.

În cadrul acestei întruniri a fost prezentat planul de acțiuni privind protecția persoanelor cu nevoi speciale: rolul parteneriatului intersectorial în protecția persoanelor cu nevoi speciale, cu privire la asigurarea cu aparate auditive persoanelor cu deficiențe de auz, precum și cu echipamente speciale (tonometre, glucometre, bastoane sonorizate), serviciul de protezare oculară pentru nevăzători din municipiul Chișinău și planul de acțiuni al Direcției generale transport public și căi de comunicație privind protecția persoanelor cu nevoi speciale.

Consilierul municipal Dinari Cojocaru a spus că programul dat vine să stabilească crearea condițiilor egale pentru toate persoanele cu dizabilități. „Pentru cei care nu se pot încadra în câmpul muncii, nu pot trece strada, nu pot fi deserviți din motive tehnice. Cea mai mare problemă este, desigur, încadrarea în câmpul muncii. Instituțiile refuză sau neagă necesitatea acestor colaboratori”, a spus Dinari Cojocaru.

În cadrul discuțiilor, participanții au menționat că este necesar să se cunoască barierele și să se identifice soluții. În acest context, este necesară realizarea unui plan ce ar include activități de trecere treptată de la pacienți la cetățeni de rând.

De asemenea, participanții la discuții au dezbătut planul de măsuri complexe privind protecția persoanelor cu nevoi speciale.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților