[ X ]
Începe Săptămâna Memoriei Holocaustului
24 Ianuarie

În perioada 24 – 30 ianuarie 2022, se va desfășura Săptămâna Memoriei Holocaustului, în cadrul căreia, anual, pe 27 ianuarie este consemnată Ziua Internațională de comemorare a victimelor Holocaustului.

Săptămâna Memoriei Holocaustului este marcată în Republica Moldova cu acțiuni care vin să sensibilizeze tinerii privind importanța promovării toleranței interetnice, a dialogului intercultural, prevenirii și combaterii rasismului, antisemitismului și altor forme de intoleranță.

În instituțiile de învățământ și de cercetare, biblioteci, muzee, centrele de tineret din localitățile din țară vor fi organizate o serie de evenimente de comemorare a victimelor acestei tragedii a umanității. Pe parcursul Săptămânii Memoriei Holocaustului vor fi inaugurate panouri informative, vor avea loc mese rotunde, ateliere de discuții și conferințe, vor fi organizate vizite virtuale în muzeele Holocaustului, prezentări de carte, vizionări de filme documentare și artistice, concursuri de eseuri, recitaluri de poezii, expoziții de desene, postere, colaje, reviste radiofonice etc.

În instituțiile de învățământ, Ziua comemorării victimelor Holocaustului (27 ianuarie) va fi marcată prin ținerea unui moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului în cadrul primei lecții, în format online.

La 24 ianuarie, pe site-ul Agenției Relații Interetnice va fi inaugurată expoziția online de fotografii „Rabinii Europei în Holocaust”. Materialele expuse reflectă istoriile a 12 lideri religioși și spirituali ai comunităților evreiești din Republica Moldova, România, Lituania, Polonia, Ucraina și alte țări, care sunt și astăzi un exemplu de curaj, moralitate, înalte valori spirituale universale. Expoziția este organizată de către Cultul Religios Iudaic Ortodox din Republica Moldova „AGUDAT ISRAEL în Moldova” al Comunității Evreilor din Republica Moldova.

Pe 27 ianuarie, la ora 13.00, sub patronatul Primului-ministru al Republicii Moldova va avea loc mitingul-requiem de comemorare a victimelor Holocaustului cu depuneri de flori la Monumentul Victimelor Fascismului (str. Calea Orheiului 36, mun. Chişinău).

De asemenea, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, la ora 09.00, la Cimitirul evreiesc din orașul Bender va fi inaugurat Memorialul victimelor Holocaustului.

Ministerul Educației și Cercetării îndeamnă comunitatea educațională să se alăture Campaniei internaționale #WeRemember consacrată Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului. Este responsabilitatea noastră să conștientizăm această tragedie fără precedent în istorie și să educăm tinerele generații în spiritul democrației și al drepturilor libertăților fundamentale.

Evenimentele dedicate Săptămânii Memoriei Holocaustului sunt organizate de Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Agenția Relații Interetnice, în parteneriat cu Comunitatea Evreiască și Comunitatea Romilor din Republica Moldova în temeiul Hotărârii Parlamentului Republicii Moldova nr. 210/2015 cu referire la instituirea zilei de comemorare a victimelor Holocaustului și al prevederilor Planului de acțiuni pentru anii 2021-2024 privind promovarea memoriei Holocaustului și culturii toleranței în vederea combaterii rasismului, antisemitismului, xenofobiei și altor forme de intoleranță, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 980/2020.

Programul evenimentelor dedicate Săptămânii Memoriei Holocaustului poate fi accesat aici.

Inapoi la arhiva noutaților