[ X ]
Începând cu luna martie, amenda pentru conducerea în stare de ebrietate va crește
20 Ianuarie

Astăzi a fost lansată campania de prevenire a consumului de alcool la volan „Nu te lăsa condus de alcool! Cineva te așteaptă acasă”, transmite CURENTUL.

Campania a fost inițiată prin suportul logistic al Proiectului Uniunii Europene „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare din Moldova”.

Prezenta acțiune are drept scop atragerea atenției asupra altui aspect al politicii penale, aspect bazat pe conștientizarea faptei.

Printr-un proiect de lege promovat recent de către Ministerul Justiției au fost revizuite (în sensul înăspririi) pedepsele pentru șoferii care în mod iresponsabil se urcă la volan în stare de ebrietate.

Începând cu luna martie 2017, amenda contravențională pentru conducerea în stare de ebrietate va constitui de la 17 mii 5 sute la 25 de mii de lei, iar pentru aceeași faptă soldată cu cauzarea din imprudență a leziunilor corporale medii, pedeapsa cu amenda crește până la 50 mii de lei sau închisoare de până la 4 ani. În alte cazuri soldate cu consecințe mai grave, inclusiv decesul victimei, infractorii riscă până la 12 ani închisoare.

Codul Penal și Codul Contravențional al Republicii Moldova conțin prevederi cu referire la pedeapsa complementară ce constă în privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 2 la 5 ani.

Actualmente, Inspectoratul Național al Probațiunii, cu suportul experților Proiectului Uniunii Europene „Sprijin acordat sistemelor de executare, probațiune și reabilitare din Moldova”, lucrează asupra mecanismelor de punere în aplicare a programului probațional „Drink & Drive”, unul dintre scopurile căruia este de a motiva conducătorii auto care au fost supuși pedepsei pentru condus în stare de ebrietate să conștientizeze impactul dramatic personal dar și în plan social, iar ca finalitate renunțarea la acest viciu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților