[ X ]
Începând cu 1 ianuarie 2018, declarațiile de avere și interese vor fi depuse online
28 Decembrie

Începând cu 1 ianuarie 2018, declarațiile de avere și interese vor fi depuse online. Astăzi a fost lansat Sistemul informațional E-Integritate, transmite CURENTUL.

Potrivit vicepreședintelui în exercițiu al Autorității Naționale de Integritate (ANI), Victor Strătilă, ideea proiectului a apărut în anul 2013 și, începând cu 2014, s-a trecut la procedura de licitație pentru compania care se va ocupa de formarea acestui sistem.

„Ideea a venit în urma vizitei în Lituania. Am văzut cum funcționează acest sistem și ne-am dorit și noi să avem unul asemenea. După ce am văzut prețul, am înțeles că până când este un „vis”. Astăzi, acest vis a devenit realitate, grație suportului oferit de Banca Mondială”, a spus Victor Strătilă.

Sistemul a fost implementat de către Centrul de Guvernare Electronică. „Noi am fost responsabili de procesul de realizare, interfața sistemului, conectarea sistemului. Sistemul este unul complex și include mai multe platforme: formulare electronice, schimb de date, semnătură electronică, etc.”, a spus Eugen Ursu, directorul Centrului de Guvernare Electronică.

Astfel, până la 30 martie 2018, se preconizează a fi depuse toate declarațiile de venit și interese. „Sistemul are mai multe module. Cel mai principal este depunerea declarației de avere. Se va micșora timpul de executare a procedurii, costurile și se va scoate din uz depunerea declarației pe hârtie”, a spus Lilian Chișcă, vicepreședintele ANI.

Potrivit autorilor, declarația online se va face cu aplicarea semnăturii electronice. Datele personale rămân în siguranță. Subiecții declarării vor avea semnătura electronică disponibilă și oferită gratuit. Numărul total de declaranți este de 65-77 mii.

Costul total al Sistemului este în jur de 100 mii dolari.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților