Încasările Serviciului Vamal în primele 3 luni ale acestui an se cifrează la peste 5,3 miliarde de lei, în creștere cu 776 milioane de lei (17%) față de încasările din aceeași perioadă a anului precedent, transmite CURENTUL.
În luna martie a anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat peste 2 miliarde de lei, cu peste 196 milioane lei mai mult (cca 11%), comparativ cu intervalul corespondent al anului 2019.
Pe parcursul lunii trecute, au fost perfectate 47 394 de declarații vamale și constatate 285 de încălcări ale legislației vamale.
Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum. Tot în perioada vizată, au fost întocmite 201 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de 817 mii lei.
În perioada de referință, fluxul unităților de transport a constituit 203 910 de traversări. Cele mai mari valori de trafic sunt consemnate, în continuare, la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 41 221 și respectiv, 30 587 de traversări.
Serviciul Vamal administrează Centrul Unic de Apel (+373 22 788 888), unde pot fi obținute (24/24) informații despre regulile de traversare a frontierei cudiverse bunuri sau înregistrate reclamații cu privire la eventuale abuzuri admise de către angajații instituției.
Pe parcursul lunii martie, operatorii Liniei de informare au răspuns la 5399 solicitări de informații legate de vamă.
În scopul prevenirii răspândirii epidemiei de COVID-19, îndemnăm participanții la traficul transfrontalier să amâne călătoriile și să respecte indicațiile furnizate de autoritățile competente.
Cristina Pendea