[ X ]
[ X ]
[ X ]
Încă un post ilegal a fost instalat la intrarea în Dubăsari de către autoritățile din Tiraspol
3 Decembrie

Membrii Comisiei Unificate de Control au revenit la Bender pentru a examina, în conformitate cu mandatul atribuit, problemele actuale privind situația în Zona de Securitate, transmite CURENTUL.

„Amintim că, deja de 9 săptămâni, lucrările Comisiei Unificate de Control sunt blocate prin refuzul părții transnistrene de a accepta pe agenda oficială a discuțiilor subiectele legate de prezența posturilor ilegale și cazurile de răpire a cetățenilor de către așa-numitul „mgb” din regiune.

Între timp, structurile transnistrene continuă să sfideze actele de bază ale operațiunii de pacificare care interzic împiedicarea liberei circulații și introducerea formațiunilor care nu fac parte din contingentul Forțelor Mixte de Pacificare, consolidând infrastructura posturilor de control pe care încearcă să le prezinte drept „sanitare””, se spune într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei, „mai mult, la 30 noiembrie curent, Tiraspolul și-a instalat un asemenea post mobil ilegal la intrarea în Dubăsari chiar în adiacentul postului nr.8 (stâng) al Forțelor Mixte de Pacificare. Solicitarea regulamentară a șefului militar superior din partea Republicii Moldova în Comandamentul Militar Întrunit de a îndrepta la fața locului grupul de observatori militari pentru documentarea încălcării comise a fost respinsă. Astfel, încălcarea nu a fost reflectată în raportul săptămânal privind situația în Zona de Securitate. Prin consecință, acesta nu a fost semnat de către partea moldovenească și reprezentantul Ucrainei, iar subiectul privind apariția noului post ilegal a fost adus în atenția Comisiei Unificate de Control”.

Dezbaterile aprinse care au urmat nu au contribuit la aprobarea ordinii de zi, motiv pentru care ședința din nou a fost amânată.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților