Președintele Partidului Politic PRO MOLDOVA, Andrian Candu este candidatul formațiunii pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie curent. Decizia a fost luată la ședința Consiliului Național Politic al formațiunii, informează CURENTUL.
Andrian Candu a menționat că scopul său este ca oamenii să aibă de câștigat în urma acestui scrutin.
„Republica Moldova și cetățenii au de câștigat numai dacă pierde Igor Dodon, un politician expirat care ne face să roșim la fiecare apariție. Actualul președinte a reinterpretat funcția de șef de stat după bunul său plac, încălcând sistematic Constituția, ignorând nevoile oamenilor și interesul național. Atunci când un candidat la fotoliul de președinte promite drumuri, salarii și creștere economică, acesta fie este mincinos, fie este uzurpator. Niciuna dintre aceste opțiuni nu este acceptabilă într-o țară care-și respectă cetățenii. În această campanie, luptăm pentru normalitate și o nouă șansă pentru relansarea Moldovei . Am demonstrat că nu mă interesează beneficiile puterii, atunci când am mers în opoziție și nu am acceptat coaliția anti populară a lui Dodon. Guvernarea condusă de președintele Dodon continuă să-și facă de cap și să-și bată joc de oameni. Următorul lucru pe care avem datoria morală să-l facem este să-I dăm afară așa încât nici urmă de-a lor să nu rămână. Împotriva lui Dodon, înseamnă PRO MOLDOVA”, a precizat Andrian Candu.
Andriana Cheptine