[ X ]
Încă un candidat la funcția de membru al CSM s-a retras din concursul de evaluare a integrității
15 Februarie

Comisia Pre-Vetting anunță că Ludmila Ouș, candidată la funcția de membră în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), de pe lista propusă de Parlament, s-a retras din concurs, nepromovând astfel evaluarea.

Decizia Comisiei a fost transmisă candidatei și instituției responsabile de organizarea concursului, în acest caz Parlamentul. Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție, în termen de 5 zile din data recepționării. Ludmila Ouș are la dispoziție 48 de ore ca să anunțe Comisia dacă acceptă publicarea deciziei motivate. Comisia va plasa decizia pe pagina sa web, dacă candidata nu se va opune publicării.

12 candidați non-judecători, cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, au fost înaintați de Parlament la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii și sunt evaluați de Comisia Pre-Vetting sub aspectul integrității lor financiare și etice. Până în acest moment, doi candidați nu au promovat evaluarea din motiv că nu au depus la timp declarația pentru 5 ani, alții doi s-au retras din concurs, nepromovând astfel evaluarea.

Inapoi la arhiva noutaților