Un bărbat, originar din Soroca, a fost reținut de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență, transmite CURENTUL.
Potrivit materialelor cauzei, acesta ar fi pretins și primit echivalentul a 600 de euro pentru a determina persoane publice din cadrul Procuraturii raionul Soroca să adopte o decizie favorabilă în dosarul denunțătorului, deschis pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică.
În fapt, suspectul ar fi susținut că ar avea influență asupra procurorului, care gestionează cazul, și ca îl poate determina sa claseze dosarul, în schimbul a 600 de euro. Astfel, banii, ce nu i se cuvin, au fost transmiși în trei tranșe, sub controlul CNA și anume: 40000 de ruble rusești, 80 de euro și 600 de lei, în total 600 de euro. Bănuitul a fost reținut, ulterior desfăşurării percheziţiei la domiciliu.
Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Acesta a fost escortat la sediul DGT Nord pentru a fi audiat, în prezent fiind în custodia CNA pentru 72 de ore și, dacă va fi găsit vinovat, riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de până la 5 ani.
Cristina Pendea