[ X ]
Încă o localitate din raionul Orhei a fost complet iluminată de echipa Partidului „ȘOR”
16 Noiembrie

Raionul Orhei devine tot mai luminos, la propriu. Satul Donici din comuna cu aceeași denumire a fost iluminat. Astă vară, în acest sat, echipa lui Ilan Șor a construit și un teren de joacă, transmite CURENTUL.

Localnicii au așteptat ani în șir lumina pe străzi, lipsa căreia le provoca mari bătăi de cap și frică, atunci când mergeau noaptea pe drum.

„Anterior, eram nevoiți să luăm lanternele cu noi. Acum nu mai avem nevoie de ele. Este foarte bine. Mulțumim dlui Ilan Șor, partidului său, că ne-a iluminat satul”, a menționat un pensionar.

„E mai ușor acum să mergem noaptea pe drum. Nu ne mai este frică. Este foarte frumos. Le mulțumim tuturor celor care au luat parte la acest proiect”, a spus o pensionară.

Potrivit primarului comunei Donici, Sergiu Guzun, costul proiectului iluminatului stradal este de puțin peste 1,1 milion de lei.

„Până la implementarea acestui proiect, în toată comuna erau 172 de corpuri de iluminat. Acum, numai în satul Donici sunt 283 de corpuri de iluminat. În toată comuna, avem 652 de corpuri de iluminat. Ceea ce avem acum nu am avut niciodată și nu știu dacă am fi avut dacă nu s-ar fi implicat președintele raionului Orhei și echipa Partidului „ȘOR”. Mulțumim pentru toate proiectele care au fost implementate în comuna noastră”, a declarat primarul comunei Donici, Sergiu Guzun.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a declarat următoarele:

„Din Chișinău și până în această localitate vii pe asfalt, confort pe care nu toate localitățile îl pot oferi. Comuna Donici devine din ce în ce mai atractivă. Prețurile caselor și a loturilor de teren vor crește. Ne vom strădui ca toate străzile din sat să arate ca strada centrală, asfaltată. Toate proiectele sunt posibile în raionul Orhei, datorită faptului că noi știm să cheltuim banul public cu socoteală”.

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a adăugat că proiectul iluminatului public a fost printre primele priorități ale echipei lui Ilan Șor în raionul Orhei.

„Lumina pe străzi este foarte importantă pentru oameni, mai ales în această perioadă când se întunecă devreme, iar oamenii trebuie să meargă dis-de-dimineață la muncă și să revină acasă când e întuneric. Acest proiect este foarte important pentru securitatea dvs. și nu este singurul. Echipa noastră vă va fi permanent alături”, a promis edilul Pavel Verejanu.

La evenimentul de inaugurare a iluminatului stradal din satul Donici au fost invitați și deputații Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, și Marina Tauber, care au afirmat că raionul Orhei este cel mai iluminat din țară.

„Satul dvs. a fost inclus în lista celor peste 70 de localități din raionul Orhei, care au fost iluminate. Localitatea dvs. este vizitată de mulți turiști, datorită traseului turistic care include Mănăstirea Curchi. Fiecare cetățean al acestei țări își dorește ca străzile să fie iluminate și să meargă în siguranță noaptea pe drum. Vă felicit cu ocazia implementării acestui proiect”, a precizat Reghina Apostolova.

„De când ne aflăm la cârma raionului și orașul Orhei, echipa Partidului „ȘOR” a reușit să implementeze foarte multe proiecte. Au mai rămas doar câteva localități din raionul Orhei care urmează să fie iluminate. Nu există niciun alt raion cu atâtea localități iluminate și cu drumuri asfaltate. Programul Partidului „ȘOR” este unic. Vă felicit cu ocazia implementării acestui proiect și vă suntem recunoscători că ați avut și aveți încredere în noi”, a declarat deputatul Marina Tauber.

Și vicepreședinții Partidului „ȘOR”, Vitalie Balinschi, și Sergiu Sîrbu, au confirmat că niciun raion din țară nu este iluminat precum este Orheiul și că își doresc ca toate localitățile din țară să aibă lumină pe străzi și drumuri bune.

Iar președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, s-a arătat mândru că echipa sa a reușit să implementeze un alt proiect important și că oamenii vor fi în siguranță noaptea pe drum.

„Știu că lipsa luminilor pe străzi e o problemă care vă dă mari bătăi de cap, mai ales în această perioadă când se întunecă devreme. Acest proiect, la fel ca și celelalte proiecte pe care le-am implementat în localitatea dumneavoastră, dar și în alte sate și orașe administrate de echipa Partidului „ȘOR”, este o dovadă a faptului că noi lucrăm pentru oameni, că ne pasă de felul în care trăiți și că vrem să o duceți bine. Vă mulțumesc pentru încredere și sprijin și vă asigur că vom continua să facem lucruri frumoase. Important e să ne susținem reciproc”, a declarat Ilan Șor.

Evenimentul de inaugurare a iluminatului public din satul Donici s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii. Satul Donici face parte din comuna cu aceeași denumire, care include și localitățile Camencea și Pocșești.

Din 2015 și până în prezent, peste 70 de localități din raionul Orhei au fost iluminate de echipa lui Ilan Șor.

iluminare-camencea-2021-11-16-10.30.40 iluminare-donic-2021-11-16-12.40.39 iluminare-donici-2021-11-15-18.34.55 iluminare-donici-2021-11-15-18.35.11 iluminare-donici-2021-11-15-18.42.38 iluminare-donici-2021-11-16-12.39.37 iluminare-donici-2021-11-16-12.40.22 iluminare-donici-2021-11-16-12.40.52 iluminare-donici-2021-11-16-12.41.03 is-iluminare-donici-at-nov-16-13-07-02

Inapoi la arhiva noutaților