Fostul vicepreședinte al raionului Criuleni și șoferul ex-președintelui de raion au fost reținuți de ofițerii și procurorii anticorupție, transmite CURENTUL.
Aceștia sunt bănuiți că ar fi beneficiat de mijloace financiare din fondurile europene, acționând în complicitate cu alți agenți publici din cadrul Consiliului Raional Criuleni. Bănuiții ar fi estorcat și primit bani în proporții deosebit de mari pentru a nu bloca activitatea a două proiecte investiționale europene și pentru a determina Consiliul să transfere 10% din finanțare în conturile acestora.
Bănuiții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar în privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
Amintim că, încă două persoane au fost reținute săptămâna trecută, fiind bănuite de pretinderea a aproximativ 1 700 000 de lei de la câţiva agenţi economici, implicaţi în executarea unor proiecte europene. Este vorba de fostul președinte al raionul Criuleni și un manager de proiect.
Potrivit materialelor examinate, s-a constatat că, în 2012, Consiliul Raional Criuleni a semnat cu Asociaţia pentru Studii Sociale Aplicate „ASSTREIA” un Memorandum de colaborare pentru atragerea de investiţii în vederea dezvoltării durabile a localităţilor din raion. Un an mai târziu, semnatarii au reuşit obţinerea a două contracte de grant, în valoare de peste 2 000 000 de euro, pentru proiectul „CBCRuR Waste”, Consiliul Raional Criuleni având calitatea de lider al partenerilor din România şi Ucraina, şi „CRING”, proiect în care CR Criuleni a beneficiat de fonduri europene.
După lansarea proiectelor, bănuiții ar fi şantajat membrii Asociaţiei pentru a-i determina să contribuie financiar la unele proiecte personale. Aceştia ar fi creat impedimente firmelor, implicate în executarea proiectelor, stopând procesul de eliberare a autorizaţiei pentru construcţia gropii de gunoi din satul Hruşova, din Criuleni; refuzând alocarea cofinanţării obligatorii din sursele bugetului raional, impusă de donator, prin ameninţarea că nu va crea întreprinderea de salubritate; că nu va aloca sursele necesare ce asigură durabilitatea proiectului etc..
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă. Totodată mai multe percheziții au fost efectuate în vederea fortificării probatoriului.
Cristina Parfeni