[ X ]
Încă 8 familii din Orhei și-au realizat visul: apartamente sociale la doar 500 de lei lunar
22 Februarie

Încă 8 familii din municipiul Orhei și-au realizat visul pe care îl are practic fiecare tânăr din Republica Moldova: administrația publică locală a orașului le-a înmânat cheile de la noile apartamente sociale, pe care le-au primit în cadrul unui program implementat de primăria Orhei, transmite CURENTUL cu referire la orhei.md.

Tinerele familii vor locui în apartamente moderne pentru care vor achita o sumă mai mică decât chiriile din oraș – 500 de lei lunar, timp de 35 de ani.

Apartamentele cu suprafața de 55 de metri pătrați sunt date în exploatare în variantă albă, beneficiind de geamuri termopan, ușă la intrare, sistem de căldură autonomă, dar și toate comunicațiile incluse. Lucrările de construcție ale noului complex au început în vara anului trecut.

Amintim că, proiectul ”Locuințe Sociale” a fost lansat în luna septembrie 2017, la inițiativa primarului degrevat de Orhei, Ilan Șor. Potrivit proiectului, în premieră pentru Republica Moldova, beneficiarii programului vor achita timp de 35 ani, o rată simbolică de doar 500 lei pentru locuință, fără dobândă.

Acest proiect este destinat angajaților din sectorul bugetar și tinerelor familii.

Primăria Orhei a elaborat și aprobat un regulament în baza căruia sunt depuse cereri și sunt acordate locuințele sociale. Noile blocuri sunt construite pe un teren de peste 6 mii metri pătrați, amplasat în cartierul Nordic al municipiului Orhei.

În prezent, municipiul Orhei este un oraș exemplu pentru Republica Moldova în implementarea proiectelor sociale, inclusiv asigurarea familiilor tinere și angajaților bugetari cu locuințe accesibile.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților