[ X ]
Încă 50 mii euro au fost găsiți în tirul care a fost depistat la vamă cu 1,5 mln. euro
1 Mai

Verificând una din versiunile în dosarul privind contrabanda cu valută de la vama Leușeni, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a realizat recent o cercetare a autocamionului reținut, transmite CURENTUL.

„În cadrul acesteia, dezasamblând torpedoul camionului au fost depistate încă 50 de mii de euro, împachetate și ascunse corespunzător. Toți banii au fost sechestrați și transmiși organelor competente ale statului”, menționează Procuratura.

Concomitent, la demersul procurorilor a fost pus sechestru pe cap-tractorul implicat în contrabandă.

Amintim că, în dimineața zilei de 18 aprilie curent, la postul vamal Leușeni, procurorii și vameșii au demascat o schemă de contrabandă cu peste 1,5 milioane EUR. În prezent, șoferul autocamionului implicat în infracțiune este cercetat în stare de arest.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților