[ X ]
Încă 145 de cazuri de Coronavirus
19 Aprilie

Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale anunță că, astăzi, au fost înregistrate 145 cazuri noi de infecție cu noul Coronavirus, după procesarea a 640 probe investigate, informează CURENTUL. 

Dintre acestea, 142 cazuri cu transmitere locală şi 3 de import.

„Vă informăm că astăzi a fost finalizat procesul de testare a 135 persoane care au fost declarate anterior cu diagnostic clinico-epidemiologic COVID-19. În urma testării de astăzi, au mai fost confirmați de laborator pozitiv încă 45 de persoane, iar 24 au fost negativi.

În total, din 135 persoane cu diagnostic clinico-epidemiologic de COVID-19, 84 persoane au fost testate pozitiv și 51 negativ. Persoanele care au fost testate negativ sunt plasate sub supraveghere medicală.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 2472 cazuri.

Totodată, alte 76 cazuri de infecție cu virusul COVID-19 au fost confirmate astăzi în regiunea transnistreană.

Din numărul total de cazuri din această zi, 13 sunt lucrători medicali: asistenți medicali – 4, medici – 3, felceri – 1, farmacişti – 1, personal auxiliar – 4.

Totodată, au fost înregistrate alte 5 decese:

Deces 63: Femeie, 80 ani, din mun. Chişinău. Comorbidităţi: cardiopatie hipertensivă, hipertensiune arterială gr. II, tiroidită autoimună.

Deces 64: Femeie, 68 ani, din mun. Chişinău, transferată de la IMSP SCM Sfânta Treime la IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1 pe data de 10 aprilie, în stare extrem de gravă. Comorbidităţi: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie ischemică.

Deces 65: Bărbat, 76 ani, din r-nul Donduşeni, internat pe data de 08.04.2020 la IMSP SC Bălți. Comorbidităţi: cancer de intestin.

Deces 66: Bărbat, 72 ani, din r-nul Glodeni, internat pe data de 11.04.2020 la SR Glodeni, diabet zaharat tip 2, Cardiopatie aterosclerotică, HTA gr.II, ciroză hepatică de etiologie etilică evoluţie progresantă.

Totodată, cu regret anunţăm că astăzi a fost înregistrat un caz de deces în sistemul medical (deces 67). Este vorba de Şiman Ivan, şeful secţiei chirurgie a SR Orhei, în vârstă de 68 ani.  Aceasta a fost internat pe data de 7 aprilie, la Spitalul Clinic Republican. Pacientul suferea de mai multe boli cronice: diabet zaharat tip 2, hipertensiune arterială gr. III, cardiopatie mixtă.

Sistemul medical a pierdut un bun specialist, un lucrător ce și-a dedicat viața pentru a salva alte vieți omenești. Exprimăm sincere regrete şi condoleanțe familiei îndurerate.

Pâna la ziua de azi, 457 persoane au fost tratate, iar 67 persoane au decedat din cauza COVID-19″, se spune într-un comunicat de presă.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților