[ X ]
În țară se circulă în condiții de ceață. INP recomandă șoferilor să fie prudenți la volan
4 Decembrie

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) informează că la această oră, circulația rutieră pe unele porțiuni de drum din țară se desfășoară în condiții de ceață, iar pentru că partea carosabilă este umedă și temperaturile sunt scăzute, există risc de formare a poleiului, transmite CURENTUL.

Pentru creşterea gradului de siguranţă în traficul rutier Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor:

– să manifeste prudenţă sporită la volan;

– să adapteze viteza de deplasare pentru a permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când pe drum apare o situaţie de pericol;

– să folosească luminile de întâlnire și cele de ceață;

– se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule;

– nu trebuie de uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă, este depăşirea;

– în cazul unei defecţiuni, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mult mai mare.

„Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii, trebuie să fie conştienţi de faptul că, pe timp de ceaţă, sunt mai puţin vizibili în trafic. De aceea, trebuie să evite deplasările pe partea carosabilă, iar atunci când sunt nevoiţi să o facă, să aibă aplicate pe îmbrăcăminte accesorii reflectorizante, să se angajeze în traversarea străzii doar prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător şi numai după o temeinică asigurare”, menționează INP.

Cristina Parfeni

47425067_1826547560806008_2715665953919598592_n 47381818_1826547564139341_7157671532607569920_n

Inapoi la arhiva noutaților