Agricultorii de pe malul stâng al Nistrului pot beneficia de consultanță profesionistă în cadrul Centrului de consultanță în agricultură ecologică, transmite CURENTUL.
Centrul a fost creat la inițiativa a patru asociații specializate din dreapta și stânga Nistrului, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.
Centrul activează în satul Sucleia și oferă consultații gratuite nu doar producătorilor agricoli, dar și micilor fermieri. Specialiștii săi promovează reducerea sau minimalizarea fertilizanților și a pesticidelor, respectarea asolamentului, implementarea tehnologiilor moderne în agricultură etc. Totodată, fermierii pot găsi aici informații despre posibilitățile de accesare a unor granturi și fonduri pentru dezvoltarea afacerilor în agricultura ecologică.
Ideea de a crea acest centru vine dintr-un proiect în care au fost implicate patru asociații de pe ambele maluri ale râului Nistrul – „Cutezătorul” şi „EcoAgriNord” din oraşul Făleşti, „Vitality” din Tiraspol şi „Belii Most” din satul Chițcani, raionul Slobozia. Cele patru organizații au creat o platformă comună de cooperare în domeniul agriculturii ecologice, primul pas fiind constituirea unei Asociații a Producătorilor de Produse Ecologice şi Calitative.
Proiectul a inclus și instruirea, în cadrul asociațiilor partenere, a formatorilor care acordă asistență fermierilor în producerea, certificarea, inițierea afacerilor agricole, dar şi în comercializarea produselor.
Centrul de consultanță în agricultura ecologică a fost creat în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova. Programul contribuie la consolidarea încrederii între oamenii de pe ambele maluri ale râului Nistru prin implicarea în proiecte comune a reprezentanților mediului de afaceri, liderilor comunităților locale sau ai societății civile.
Cristina Parfeni