[ X ]
În septembrie, ofițerii CNA vor preda cursuri anticorupție pentru polițiștii de frontieră
16 August

Aspecte privind demararea campaniilor de senzibilizare și activităților de instruire anticorupție pentru polițiștii de frontieră, accesului la schimbul de date informaționale pe subiecte de interes comun, au fost printre principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii dintre directorul Centrului Național Anticorupție, Ruslan Flocea și șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, transmite CURENTUL.

Managerii ambelor autorități și-au propus să colaboreze în elaborarea unui șir de instrumente eficiente de prevenire a corupției la frontieră. În acest sens, s-a făcut referință la stabilirea unui consemn de informare din partea Poliției de Frontieră, pe segmentul ce vizează semnalarea trecerii frontierei de stat a persoanelor puse sub învinuire, care se ascund de organul de urmărire penală, precum și a mijloacelor de transport, care prezintă interes în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu.

În acest context, interlocutorii au convenit asupra creării unui grup de lucru comun, care să asigure planificarea și desfășurarea operațiunilor țintă pe segmentul ”verde” al frontierei, dar și în punctele de trecere în vederea eradicării schemelor de corupție și de scoatere fictivă a mijloacelor de transport la frontieră..

Pe parcursul lunii septembrie curent, ofițerii CNA vor desfășura cursuri de instruire anticorupție, destinate polițiștilor de frontieră noi angajați, în spiritul intoleranței față de corupție și integrității instituționale.

Ambele autorități au mandatat specialiști cu competențe funcționale în domeniu, care vor avea întâlniri de lucru permanente, în cadrul cărora vor fi stabilite acţiuni anticorupție, menite să excludă faptele de corupţie la frontieră.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților