Bustul regelui Ferdinand I al României va fi reconstituit și edificat în satul Țepilova, raionul Soroca, conform proiectului avizat de Ministerul Culturii. O decizie în acest sens a fost luată de Cabinetul de miniştri, transmite CURENTUL.
Potrivit Hotărârii Guvernului, bustul va fi instalat în scuarul din fața căminului cultural al satului Țepilova, raionul Soroca, iar cheltuielile pentru lucrările de proiectare, reconstituire și edificare a bustului vor fi asigurate din contul surselor financiare provenite din donații și sponsorizări.
Restaurarea postamentului și reconstituirea bustului se va face în baza imaginilor fotografice istorice, după care va fi edificat în locul unde a și fost inaugurat în anul 1937, ulterior evacuat și distrus pe vremea sovietică.
Ferdinand I a fost rege al României în anii 1914-1927. A condus România în Primul Război Mondial și în perioada Marii Uniri, iar în 1922 s-a încoronat ca primul rege al României Mari.
Cristina Parfeni