În conformitate cu prevederile Dispoziției numărul 21 a Comisiei pentru Situații Excepționale, începând de astăzi, satele Etulia și Cișmichioi din raionul Vulcănești intră în regim de carantină, fiind impuse restricții de circulație aferente acestui regim, transmite CURENTUL.
Astfel, 38 militari ai Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia” și Batalionului cu Destinație Specială „Fulger” cu 6 unități de tehnică au plecat în această dimineață la Vulcănești, instalând, totodată, posturi fixe de control la intrările și ieșirile din aceste localități.
„Alți peste 120 de militari se află la posturile fixe amenajate în celelalte localități aflate în carantină: Talmaza, Carahasani, Ștefan Vodă, Soroca, Glodeni și Brânzeni, Edineț.
Stimați locuitori ai localităților aflate în carantină, vă rog să dați dovadă de respect față de militarii noștri și să vă conformați restricțiilor impuse de autorități!
Avem nevoie de susținere și înțelegere, astfel încât, împreună, să depășim această perioadă dificilă.
Militarii sunt acolo pentru voi și cei apropiați vouă!”, scrie pe o rețea de socializare ministrul Apărării, Alexandru Pînzari.
Cristina Parfeni