[ X ]
În Republica Moldova au loc alegeri prezidenţiale
30 Octombrie

În premieră absolută în ultimii 20 de ani, astăzi în Republica Moldova au loc alegeri prezidenţiale directe.

În cadrul scrutinului prezidenţial concurează 9 candidaţi: Mihai Ghimpu, liderul PL, Iurie Leancă, liderul PPEM, Maia Sandu, liderul PAS, Dumitru Ciubaşenco, candidatul PN, Igor Dodon, liderul PSRM, Ana Guţu, liderul Partidului „Dreapta”, şi trei candidaţi independenţi: Maia Laguta, Silvia Radu şi Valeriu Ghileţchi.

Secţiile de votare au fost deschise la orele 7.00 şi vor fi închise (cu excepţia unor secţii de votare de peste hotare) la 21.00.

Pentru alegerile prezidenţiale au fost tipărite 3 131 227 buletine de vot.

Scrutinul va fi monitorizat de 3202 persoane, acreditate în calitate de observatori naţionali din partea a 20 de organizaţii, dintre care 106 persoane în calitate de observatori naţionali, care vor monitoriza desfăşurarea procesului electoral în secţiile de votare constituite în afara ţării. De asemenea, CEC a acreditat în calitate de observatori internaţionali 562 persoane din partea a 52 instituții internaţionale.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților