Șeful diplomației poloneze, Zbigniew Rau va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova în capacitatea de președinte în exercițiu al OSCE, transmite CURENTUL.
Pe data de 25 martie programul oficialului polonez include întrevederi cu omologul moldovean, Nicu Popescu, președinta Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian.
În cadrul întrevederilor cu oficialii moldoveni va fi abordat procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum și aspecte de securitate regională.
De asemenea, prilejul vizitei va oferi posibilitatea de a discuta prioritățile de pe agenda bilaterală, modalitățile de intensificare a dialogului moldo-polonez și agenda de integrare europeană a țării noastre.
Cristina Pendea