[ X ]
În R.Moldova va fi implementat noul Program național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei
20 Martie

În Republica Moldova va fi implementat noul Program național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie. Astăzi, pe Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul de legislatura a XI-a au fost organizate audieri publice, la care s-a discutat despre direcțiile strategice sectoriale care vor fi implementate în perioada 2023 – 2027.

Noul program va include acțiuni care vizează angajamentele asumate în contextul implementării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Documentul a fost ratificat de Parlament în anul 2021.

La audierile publice au mai participat reprezentanți ai Guvernului, ai societății civile și parteneri de dezvoltare, iar discuțiile s-au axat pe acțiunile necesare, menite să combată și să prevină violența împotriva femeilor. Participanții au remarcat importanța conjugării eforturilor pentru a obține rezultate palpabile în acest domeniu. „În urma oferirii Republicii Moldova a statutului de țară candidat la aderarea la Uniunea Europeană, printre recomandările formulate în opinia Comisiei Europene sunt și cele care țin de fortificarea domeniului drepturilor omului. În mod special, mă refer la drepturile femeilor, avansarea pe dimensiunea egalității de gen, precum și implementarea de măsuri concrete, care ar veni să prevină și să combată fenomenul de violență domestică din țara noastră”, a menționat președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman.

Programul național privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023 – 2027 urmează să fie aprobat în perioada următoare de Guvern.

Inapoi la arhiva noutaților