Asociația de Tineret „Urmașii lui Ștefan” a fost înregistrată la sfârșitul lunii noiembrie 2016, iar astăzi a avut loc lansarea oficială în cadrul unei conferințe de presă, transmite CURENTUL.
Președintele Asociației, Dumitru Roibu, a declarat că în această Asociație pot aplica tinerii care vor să schimbe ceva în țară și au un sentiment puternic de patriotism.
„Asociația a fost înregistrată la începutul lunii noiembrie, azi ne lansăm. Din Asociație pot face parte tineri care le pasă de viitorul țării. Noi ne vom axa pe ceea ce numim patriotism, dragoste de țară și se regăsește în această țară. Avem prestabilite mai multe obiective. La început vom recruta tineri din licee și universități. Ulterior avem începute elaborarea unor proiecte de granturi cu seminare, traininguri în licee, universități, dar și activități cu participarea experților în țară”, a spus Președintele Asociației.
Alți doi membri ai Asociației, Victor Cociul și Alina Tabacari, au declarat că în Asociație sunt bineveniți toți tinerii care vor să se implice în promovarea idealurilor țării.
Drept obiective, Asociația va promova cetățenii activi printre tineri, promovarea oamenilor de cultură și toleranței etnice, promovarea consolidării statului de drept moldovenesc, reintegrarea țării, susținerea și promovarea ideilor de tineret la nivel internațional, etc.
Cristina Parfeni