[ X ]
În premieră primul Acord de colaborare semnat între Cinematografia Moldovei și a României!
19 Decembrie

Primul Acord de colaborare între Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova și Centrul Național al Cinematografiei din România a fost semnat, astăzi, oficial, informează CURENTUL.

Directorul  Consiliului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Valeriu Jereghi , a declarat că acest acord este un pas foarte important pentru cinematografia din Republica Moldova.

„Suntem onorați să aprobăm o înțelegere între două cinematografii care sunt și foarte apropiate, ca spirit. Avem mari speranțe pentru dezvoltare a unei cinematografii comune. Este o zi importantă, dat fiind că CNC din Moldova semnează primul Acord de colaborare care este anume cu România”.

Directorul General  al  Consiliului  Cinematografiei din România, Anca Mitran, a accentuat importanța semnării documentului.

„Mi se pare destul de firesc ca acest acord să fie semnat, mai ales că el este legat de toate părțile cinematografiei, începând de la distribuția de film, producție, de la organizarea în comun a promovărilor cinematografiei moldovenești și a celor românești, se referă la o promovare a patrimoniului atât românesc, cât și moldovenesc”.

De asemenea, Valeriu Jereghi a adăugat că acest acord va servi drept un debut pentru filmul din Republica Moldova.

„Din punctul nostru de vedere contează foarte mult debutul cinematografiei din R. Moldova , și ne dorim multă posibilitatea pentru a lansa o serie de filme de scurt metraj pentru început, dar care va ajuta reciproc colegii. Vom realiza un program de filme destul de aparent pentru ecranele europene. Vreau să anunț că Ministerul Culturii și Ministerul Finanțelor din Republica Moldova au găsit posibilitatea să ajute Centrul pentru cinematografie pentru anul viitor, este o garanție care ne asigură vom dezvolta un alt sistem, care ne va da o altă posibilitatea de dezvoltare la un alt nivel, cel puțin să tindem spre un sistem cinematografie mai bun”.

Menționăm că, Centrul Național al Cinematografiei din Republica Moldova și-a început activitatea de pe data de 11 mai, anul curent

Foto: privesc.eu

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților