Cabinetul de miniștri a aprobat o serie de modificări legislative care vizează organizarea și activitatea posturilor teritoriale de salvatori și pompieri şi sporirea securității anti-incendiare în sectorul locativ, transmite CURENTUL.
Conform noilor prevederi, postul teritorial de salvatori şi pompieri este o instituţie publică care prestează servicii în scopul lichidării consecinţelor situaţiilor excepţionale şi ale incendiilor şi asigură intervenţia primară, până la sosirea forţelor de bază ale serviciului de salvatori şi pompieri atestaţi. Personalul posturilor este compus atât din angajați, cât și din voluntari și dispune de tehnică de intervenţie şi utilaj tehnic special. La momentul actual, pe teritoriul Republicii Moldova, din contul bugetelor locale, sunt deja create 26 de posturi teritoriale de salvatori și pompieri.
De asemenea, urmează să fie aplicate un șir de măsuri pentru sporirea securității cetățenilor la locul de muncă prin prevenirea cazurilor de intoxicare cu produsele toxice de ardere. În acest sens, documentul stabilește obligațiile furnizorului de gaze naturale şi a proprietarilor de locuințe în domeniul apărării împotriva incendiilor. Printre acestea se numără: exploatarea recipientelor cu gaz lichefiat în strictă conformitate cu actele normative în vigoare, asigurarea bunei funcţionări a instalaţiilor şi aparatelor de încălzire, evaluarea anuală a coşurilor de fum şi a canalelor de ventilare înainte de începerea sezonului rece.
Totodată, respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor va fi controlată de persoane fizice şi juridice instruite în modul stabilit şi atestate de către comisia specializată în domeniu, creată în cadrul Direcţiei salvatori şi pompieri a Serviciului Protecţei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru adoptare.
Cristina Parfeni