În ultimii 5-6 ani, Republica Moldova a început să se confrunte cu un nou fenomen social – repatrierea în Republica Moldova a migranților în dificultate. În acest sens, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei în colaborare cu Centrul de Investigații și Consultanță „SocioPolis” a lansat studiul „Necesitățile specifice ale migranților în dificultate reveniți de peste hotare”, transmite CURENTUL.
Scopul studiului a vizat cunoașterea necesităților specifice ale persoanelor cu statut de migranți în dificultate care sunt repatriați sau revin în Republica Moldova, pentru a le oferi asistența și protecția necesară în procesul de reintegrare.
Obiectivele cercetării au cuprins mai multe aspecte, printre care: tendințele în repatrierea migranților moldoveni în situație de dificultate; probleme de documentare a migranților ce revin de peste hotare; posibilitățile de angajare în câmpul muncii a migranților în dificultate; posibilitățile statului de îmbunătățire a situației migranților în dificultate, pentru asigurarea incluziunii sociale a acestora, relațiile cu rudele și posibilitățile de reintegrare în familie etc.
Rezultatele studiului vor permite autorităților centrale în procesul de elaborare a politicilor integrate pentru incluziunea socială a migranților în dificultate. În acest sens, realizatorii studiului au venit cu mai multe recomandări:
– Colaborarea autorităților guvernamentale din Republica Moldova cu reprezentanții guvernelor țărilor din care vin migranții în dificultate;
– -Modificarea cadrului legal, în scopul perfectării gratuite a documentelor migranților în dificultate;
– -Asigurarea accesului migranților reveniți la piața forței de muncă, indiferent de viza de reședință, pentru a reduce cazurile de angajare informală;
– -Responsabilizarea autorităților publice locale pentru reintegrarea migranților în comunitate;
– -Analiza posibilităților de acordare a Poliței de Asigurare gratuit;
– – Dezvoltarea serviciilor sociale pentru migranții care nu pot fi reintegrați în mediul familial (apartamente, locuințe protejate, case comunitare etc).
Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Sporirea calității asistenței de reintegrare a migranților moldoveni – crearea Centrului de criză”, implementat de IOM Moldova și finanțat de către Agenția Cehă pentru Dezvoltare.
Cristina Parfeni