[ X ]
În fondurile forestiere are loc combaterea dăunătorilor defoliatori
18 Aprilie

În a doua jumătate a lunii aprilie, în fondul forestier are loc combaterea aeriană a dăunătorilor defoliatori. Conform datelor cercetărilor silvopatologice detaliate, suprafaţa arboretelor afectate de dăunători defoliatori constituie 69 653 ha, dintre care 34 456 ha reprezintă focare ce necesită măsuri de protecţie, transmite CURENTUL.

Pentru evitarea extinderii focarelor, precum şi în scopul ameliorării stării fitosanitare a arboretelor respective este necesară efectuarea măsurilor de protecție pe o suprafață de 532 ha, dintre care lucrări de combatere aeriana – 502 ha și lucrări de combatere terestră pe o suprafață de 30 ha.

În anul curent întreprinderea silvică Telenești execută lucrări de combatere aeriană împotriva trombarului frunzelor de frasin, pe o suprafață de totală de 502 ha (251 ha x 2), iar întreprinderea silvică Hîncești-Silva va efectua combaterea terestră în arboret, prin metoda petrolizării pontelor de omidă păroasă a stejarului, pe o suprafață de 30 ha.

Totodată întreprinderile silvice supuse combaterii aeriene vor urmări mai multe condiții, care să asigure respectarea cerinţelor legislaţiei silvice, ecologice şi sanitare, să organizeze şi să îndeplinească lucrările respective la nivelul corespunzător prin respectarea măsurilor de carantină şi securitate a muncii, să determine eficienţa combaterii aeriene, să coordoneze strict paza antiincendiară, să creeze condiţiilor sanitare specialiștilor implicați la desfășurarea acestui proces.

Agenția „Moldsilva” amintește că preparatele folosite în combaterea aeriană nu sunt dăunătoare și periculoase pentru viața omului. Totodată, entitățile silvice implicate în acest proces informează proprietarii de stupine (prisăci) aflate în preajma zonelor forestiere unde are loc combaterea  aeriană, ca familiile de albine să fie închise în ziua respectivă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților