[ X ]
În entitățile silvice ale Moldsilva a demarat concursul „Cel mai bun pădurar”. Iată care sunt probele
1 August

Pe parcursul lunii august în întreprinderile silvice subordonate se desfășoară faza locală a concursului profesional „Cel mai bun pădurar”, ediția a XIX-ea, transmite CURENTUL.

Concursul include: etapa I la nivel de ocol silvic, până la14.08.2017, cu participarea tuturor pădurarilor din entitatea silvică şi etapa II la nivel de întreprindere silvică, până la 31.08.2017, cu participarea câștigătorilor locului I-III din ocoalele silvice. Probele la care vor fi supuși participanții includ cunoștințe, atât teoretice, cât și practice, cum ar fi: test; studiu de caz (contravenţii silvice); determinarea speciilor de arbori şi arbuşti forestieri după seminţe, frunze, lemn; aşezarea lemnului de foc în stive/ cubarea lemnului stivuit; aprecierea/evidenţierea sortimentelor la secţionarea arborelui doborât; determinarea speciilor de vânat după urme, recunoaşterea cântecului sau a altor sunete produse de către păsările cântătoare; determinarea bolilor şi dăunătorilor pădurii.

Cei 24 de câștigătorii din cadrul fiecărei entități silvice subordonate vor participa la etapa finală/ramurală, care se va desfășura în luna septembrie în preajma sărbătorii profesionale „Ziua lucrătorului din silvicultură” la întreprinderea silvică Glodeni.

Scopul concursului „Cel mai bun pădurar” este stimularea și valorificarea profesională a pădurarilor cu rezultate şi performanţe deosebite în domeniul silvic, impulsionarea potenţialului celor mai buni, care activează în fondul forestier de stat, promovării celor mai bune experienţe profesionale, precum şi consolidarea statutului ramurii silvice în societate. Concursul este organizat de către Agenţia „Moldsilva”, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură „Sindsilva” și întreprinderile silvice subordonate.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  2. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  3. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  4. Peste 200.000 de moldoveni vor beneficia de clădiri publice renovate și eficiente energetic
    Politică |
  5. Curtea de Conturi relevă deficiențe în administrarea și valorificarea terenurilor publice ale UAT
    Politică |
  1. Renato Usatîi: După incidentul cu Igor Grosu la Geneva, Partidul Nostru pregătește un proiect de lege privind expertiza psihologică și psihiatrică obligatorie a președintelui Parlamentului, primului-ministru, președintelui țării, deputaților și miniștrilor!
    Politică |
  2. Procuratura Anticorupție a trimis în judecată un inculpat pentru finanțarea ilegală a unui partid politic
    Social |
  3. Trafic record la Aeroportul Chișinău în iulie: peste 703.000 pasageri, cu 45% mai mult decât în 2024
    Business |
  4. Blocul ALTERNATIVA a prezentat astăzi lista celor 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
    Politică |
  5. 30 de clădiri publice din Moldova vor fi renovate pentru eficiență energetică și confort sporit
    Business |