Patru pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă, în doar două zile, în urma unor operaţii de transplant efectuate la IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, transmite CURENTUL.
Astfel, au fost efectuate trei transplanturi de rinichi – două de la donator în viață și un transplant de la donator în moarte cerebrală.
Operațiile de transplant renal au fost efectuate de medicii din Clinica Urologie, Dializa și Transplant Renal, de comun, cu profesorul Jean-Paul Squifflet din Belgia. Prof.J.-P. Squifflet care vine de mai mulți ani la Chișinău pentru activități comune în domeniul transplantului renal. Din echipa de anesteziologi care a fost implicați în operații au făcut parte: Prof. Victor Cojocaru, Igor Rîmbu, Sergiu Ursul.
Dr. Prof. Adrian Tănase, şef Clinica Urologie, Dializă şi Transplant Renal, menționează: „La moment pacienţii operaţi sunt în Secția terapie intensivă şi se simt bine. Rinichii şi-au reluat funcţia, iar acum urmează o recuperare de câteva zile, după care pacienții vor fi transferaţi în secţie”.
„Actul de transplant este unul foarte costisitor şi necesită aparatură ultra performantă pentru anestezie, pentru întreţinerea pacientului. Noi astăzi avem aici, la Spitalul Clinic Republican, toate posibilitățile de a salva vieți omenești și asta ne bucură enorm”, a spus Victor Cojocaru, director Clinica anestezie şi terapie intensivă.
Operația de transplant de ficat a fost efectuată de către Prof. Adrian Hotineanu, medicii Sergiu Burgoci, Grigore Ivancov, Dumitru Cazacu, Vitalie Sîrghi. Echipa de anesteziologi a fost formată din: Prof. Victor Cojocaru, Elena Rîmbu, Iana Cotorcea.
Cristina Pendea