Primarul general al mun. Chișinău, Ion Ceban a anunțat, astăzi, că ședința operativă e anulată din motive de siguranță, informează CURENTUL.
Într-un briefing de presă, Ion Ceban a anunțat că, informațiile, indicațiile și deciziile se discută și se dezbat în regim online și prin telefon.
„Ședințele vor avea loc online cu toți cei responsabili. Responsabilii de IT până miercuri vor asigura ca lucrul acesta să fie implementat. Am minimalizat întâlnirile de orice fel și ne străduim să nu supunem riscului nici un angajat și persoană. Capitala va fi gestionată așa ca să facem față crizei, dar chestiunile de ordin cotidian vor fi puse în aplicare cu regim special. Primăria și subdiviziunile vor funcționa cu ușile închise, inclusiv subdiviziunile de asistență socială. Facem un apel către cetățeni să dea dovada de înțelegere în această privință, continuăm campania „Stăm Acasă”, atât cât este posibil pentru fiecare”, a precizat Ceban.
Totodată, el a anunțat că, Direcția asistență socială și sănătate a CMC a creat o celulă de criză și în cadrul acestei celule va fi monitorizată situația și va fi acordat sprijin beneficiarilor de asistență socială, la domiciliu.
„Activitatea celulei începe de astăzi și va consta în informarea în masă a beneficiarilor de asistență socială despre măsurile de precauție privind prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus și monitorizarea zilnică a persoanelor în etate, în special, persoanelor cu nevoi speciale, singuratice, lipsite de suport din partea copiilor. De astăzi, vom lansa platforma de voluntariat. Sunt mai multe organizații formale și neformale, care sunt gata să ne ajute. Toți acei voluntari care vor să ajute personale în vârsta sau cu nevoi speciale, să coordoneze acțiunile cu direcțiile teritoriale de asistență socială. Vrem să avem un program comun și să respectam regulile stricte”, a mai spus Ceban.
Andriana Cheptine