[ X ]
[ X ]
[ X ]
În Canada a fost constituit Consiliul Național al Diasporei
22 Ianuarie

La data de 20 ianuarie 2018, în or. Montréal, Canada a avut loc Masa rotundă a asociațiilor diasporei din Canada. În cadrul evenimentului a fost creat Consiliul Național al Diasporei din Canada (CNDC) și a fost adoptat Regulamentul de funcționare a acestuia. Decizia de constituire a CNDN aparține asociațiilor obștești ale diasporei Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

CNDC a fost creat pentru a armoniza și coordona activitățile asociațiilor obștești ale diasporei și grupurilor comunitare în scopul sporirii eficienței și vizibilității activităților culturale și economice, menite să contribuie la promovarea valorilor culturale și economice naționale, precum și la menținerea unei relații permanente cu Republica Moldova, cooperarea pe orizontală cu Biroul Relații cu Diaspora din cadrul Cancelariei Stat (BRD) și Ambasada Republicii Moldova în Canada, cu alți parteneri instituționali din Republica Moldova și Canada.

Proiectul, inițiat de reprezentanta diasporei Ala Mîndîcanu, doctor în științe economice, expert în comunicare, președinta Asociației Comunitatea Moldovenilor din Québec a fost susținut de către Biroul pentru Relații cu Diaspora și finanțat de către Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Misiunea în Moldova. La Masa rotundă a asociațiilor diasporei canadiene au fost prezenți reprezentați din sectorul asociativ din Montréal, Edmonton, Calgary, Laval ș.a.

Participanții au fost salutați de oaspeții de onoare, E.S. Ala Beleavschi, Ambasador al Republicii Moldova în Canada; Ioana Gabriela Costache, Consul General al României la Montréal; Olga Coptu, Șef al Biroului Relații cu Diaspora – care întreprinde, în aceste zile, o vizită de lucru în Canada pentru a avea consultări cu diaspora Republicii Moldova din Ottawa și Montréal; Ghenadie Crețu, coordonator al Programului Migrație și Dezvoltare, OIM; Magda Popeanu, consilier municipal, vicepreședinta Comitetului Executiv Montréal; Corina Luca-Haiduc, președinta Asociației Culturale Române; Vlad Bîrlădeanu, promotor al vinurilor moldovenești, Edmonton, Canada.

Cei peste 30 de participanți la întrunire au povestit despre realizările asociațiilor lor și au menționat necesitatea colaborării și comunicării eficiente între asociații.

Consiliul Național al Diasporei din Canada își va începe activitățile joi, 25 ianuarie 2018, când se va întruni la prima sa ședință pentru a discuta Programul de activitate pentru 2018-2019. Doamna Ala Mîndîcanu a fost aleasă prin consens ca Gestionar al CNDC.

Evenimentul s-a desfășurat grație Programului guvernamental „Grupurile de Excelență ale Diasporei”, parte a programului DIASPORA ENGAGEMENT HUB, care este implementat de BRD și OIM Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de dezvoltare a Moldovei prin crearea parteneriatelor dintre diasporă și țara de origine”, finanțat de Fondul pentru Dezvoltare Internațională al OIM.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților