Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat vineri, 6 octombrie 2017, la evenimentul de inaugurare a grădiniței nr. 1 „Viorel şi Viorica” din satul Budeşti, Municipiul Chișinău, transmite CURENTUL.
Instituția de învățământ a fost renovată prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, implementat prin intermediul FISM.
Grădiniţa nr. 1 „Viorel şi Viorica” din satul Budeşti funcţionează din anul 1990 și este frecventată de 218 copii cu vârsta între 3 şi 7 ani. Instituția a beneficiat de lucrări în valoare de peste 1,5 milioane de lei, dintre care 1,2 milioane din grantul românesc, iar restul constituie contribuţia comunității, fonduri care au fost utilizate pentru izolarea termică, schimbarea sistemului de electricitate şi renovarea pavilioanelor.
Cristina Pendea