Porțiunea de drum care leagă posturile vamale „Giurgiulești” și „Reni” intră de mâine, 22 martie, în reparație capitală, transmite CURENTUL.
Lucrările de reabilitare sunt realizate în cadrul proiectului de modernizare a posturilor comune de control „Giurgiulești-Reni” și „Cuciugan-Pervomaisk” de pe teritoriul Ucrainei.
Potrivit reprezentanților proiectului, lucrările sunt preconizate pentru opt zile. Acestea vor fi efectuate etapizat, fiind disponibilă o singură bandă de circulație, dar care va fi rezervată doar autoturismelor.
În acest context, având în vedere lucrările de reconstrucție, dar și fluxul sporit de autocamioane prin respectivul post (~300 u/t pe zi), le recomandăm transportatorilor de mărfuri să opteze pentru posturile vamale ”Vulcănești-Vinogradovka” sau ”Mirnoe – Tabaki” (în cazul mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar și fitosanitar).
Notă: Punctele comune de trecere a frontierei ”Giurgiulești-Reni” și ”Cuciugan-Pervomaisk” sunt renovate în cadrul proiectului „Consolidarea managementului integrat al frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Guvernele Republicii Moldova și Ucrainei și implementat de Organizația Internațională pentru Migrație în Ucraina. Bugetul proiectului este de 5,75 milioane de euro. Acesta a fost derulat din data de 6 februarie 2018, cu o perioadă de implementare de 28 de luni.
Cristina Parfeni